Noaptea-mi e argilă fină pentru plămada muncită, din greu rău trudită,
A viselor care vor a prinde o formă ce le-ar lăsa să iasă făr` de lesă,
Gălăgioase și libere, afară-n ziua mare;

Noaptea-mi e insula pe care, din a zilei alergare, îmi pot face un refugiu, oare?
De toate vrutele- nevrutele, nedorite, nechemate peste ziuă însă-ntâmplate...
Accidente- sau nu există de fapt întâmplare?

Noaptea-mi e prietenul perfect căruia oricât i-aș povesti, nu pot a-l plictisi
Sau poate...nu aud cum oare stelele țipă tremurătoare să încetez odată-n somn a mai vorbi așa de tare;

Noapte-mi e culcușul cald gândurilor plecate nebune pe tot pământul, seara de cum s-a înnoptat-
Sfidătoare, în încercarea de a-mi dovedi contrariul tuturor ideilor mele principale, diurne- gândite vreodat`.

Noaptea-mi e culoarea din care-mi îmbrac deocheat dorințele toate
Și le trimit la provocat visele cuminți ce nu-și cunosc încă puterea seducției totale...
A somnului erotic aflat deja-n prag de pensionare;

Noaptea-mi e ziua când, trezit bine, inconștientul se bucură voios de cealaltă parte a vieții
A Eului misterios ce-mbracă mai în glumă, mai în serios, tot chipul meu- ce neserios...!

Noaptea-mi e ruga că-n zorii de zi, lumea-ntregă o voi găsi stându-mi de veghe la căpătâi,
Căci și jumătatea diurnă din mine ce sunt- îmi e la fel de dragă- e distracția toată ce-o am ziua pe pământ.

Noaptea-mi e cubul lui Rubik (plagiat!) în care așez de mii de ori, nenumărate stele-n diverse culori
Până vor reuși să se potrivească cu starea sufletului meu, născută deodată- prematur și greu- complet acromat;

Noaptea-mi e misterul, secretul de nimeni știut, al libertății spiritului, al hoinăritului nevăzut,
Prin găurile negre din universul abscons sufletului „omului civilizat” spontan premeditat.
El (secretul) nu se șoptește, nu se spune- se află deodat` de omul ce se lasă să cadă-n infinit,
Fără centura pusă- doar așa pentru plăcerea nebună a unui joc complet țicnit!

Noaptea-mi e angajata pentru care nu plătesc taxe la stat, ce are în fișa de încadrare academic postulat-
obligația de a-mi face curat printre: ideile redundante și frustrările inutile, sentimentele juvenile deja mult prea senile,
printre gândurile toate, superior elevate, sub snobismul propriu adânc îngropate, ș.a.m.d – grea muncă de voluntariat, frate!

Noaptea-mi e- multe de spus chiar așa agramat, dar timpul expiră- ziua s-a înarmat,
E gata să vină, la loc acum în pat mă așez și adorm repede pentru a-ncepe imediat,
Cu trup și cuget curat, o nouă zi-lumină ca pruncul nevinovat
Ce lapte nici n-a gustat, dar toată noaptea a tot...
Scuzați-mi franchețea... regurgitat!