Curând, un brâu de neguri va încinge
Acest tărâm al basmelor diurne.
Iar în adâncu-i, hău de negre urne,
Bătrâne creste corpu-și vor prelinge.

Aproape înecată-n văi nocturne,
Încet, în freamăt casa mă va-mpinge.
Și când afară totul se va stinge,
Cuprins voi fi de stoluri taciturne.

Dar de voi accepta întunecarea
Cu-acea naturalețe a luminii,
Se va găsi ca-n mine întristarea

Să doară mai puțin decât toți spinii
Din sfântul ce-și primește ridicarea:
S-adorm ușor, cu liniștea grădinii...