peste soare s-a așezat o pânză

de sticlă foarte subțire

ne trezim în dimineața în care întunericul dispare foarte repede

am văzut pe luna plină

ca într-un cinematograf toată istoria lumii

toate poveștile ei de dragoste

ciuma din evul mediu

distincția renașterii


pielea noastră fragilă s-a făcut o plasă de oțel

tastele de la laptop se aprind când le atingem

așa e și cu durerea cu frica

a început să ningă as-noapte și ne-am trezit dimineață

mai aproape de cer cu 2 centimetri

pașii noștri au lăsat urme

ne-am amintit

că azi lumea ne cere să stăm cât mai departe unii de alții

e o altă poveste care se proiectează pe ecranul lunii


soarele de sticlă își împrăștie razele peste casele noastre

absoarbe luna în strălucirea lui


noi am adormit deja pe pernele de sticlă

în ele ni se reflectă chipurile frumoase

cu ochii închiși


mâine o să ne jucăm,

dar ceva în creierele noastre nu va uita

vom simți în continuare

presiunea nefericirea și frica


când vom privi luna din nou

va fi albă goală și rece ca întotdeauna

un cinematograf gol uitat undeva într-un oraș de provincie

chipurile noastre/ păsări de sticlă se vor oglindi în ea

suntem copii iarăși dar

facem oameni triști de zăpadă le legăm eșarfe la gât

până aproape îi sugrumăm

și nu știm de ce

nu știm