Privesc dezgolită de regrete altarul unei iubiri ucise
De indiferențe care –și scutură petalele .
Văd cum ard pe el lumînări care demult și-au stins neputințele
Și care luminează acum cărările trupurilor noastre …

Pe masa ruginită de minciuni
Stau buchete de amintiri … toate flori ale deznadejdilor
Mă așteaptă să le culeg … să le pun pe mormîntul iubirii mele .

Dar el e gol … - ca și mine - … gol de neînțelesuri , gol de sensuri fără necuprinsuri
Același mormînt în care mi-am îngropat eternitatea ultimelor clipe
Pe care le-am trăit în brațele visului meu rătăcit …

Abia întrezăresc … flămîndă și bolnavă de iubire
Lumînarea timpului pe care l-ai ucis – și pe el ! –
Fără să știi că ceara arde … mîinile celui care o ține …
Fără să știi că atunci cînd arde …
Iubirea se transformă în scrum …

Păcat …
( 28 febr 2008 )