îmi spunea că fața mea se sălbăticește
mă și văd cum intru în faza licantropică și toate mimicile inventate de oglinzi se târăsc într-una singură

cerul e verde luna e un măr acrișor luna e frumoasă ca o rață cu portocale așa cum mi-o aduceam aminte dintr-o carte
și acolo unde se încheagă întunericul se aude tropot de cai o herghelie hermeneută potcovită cu plumb

când am fost copil am aruncat aurul părinților din dorința ascunsă de a fi iubit
seara în pat mă legănau zânele îmi torceau cu fir de aur fiecare povestea găseam în mine un mosorel unde înfășuram cuvintele nopțile se legau una de alta soarele era doar o punte între vise

între două lumi mai era orez cu lapte și dulceață de vișine
odată luna a fost mai bine de o săptămână roșie ca orzul pe un cîmp de luptă zicea tataie că e anotimpul strigoilor nu plângeam dar în mine aveam un fior tare un fel de sâmbure de teamă ce se înfigea în mine factorial

nu te teme copile zicea iezii imaginației își unesc cornițele tu îți vei purta dragostea pe frunte
și fata cu trup de abur și respirație de înger va veni să îți aducă apă
uite așa privirea ta cabalistă
va trece dincolo de subînțeles și fraged ca o budincă de mic te pregătești înfruntării

aștept de atâția ani acum se apropie
infinitul se înfășoară în sine și nu e nici bici de foc nici umbră efemeră nici cuvânt nici sens
nu e diametrul cercului nu sunt colțurile șase ale stelei
nu e împărțitul în patru al sufletului și totuși există un timp cînd miroase a fagure
atunci vine ființa fantastă
animalul căruia nicio citire nu a știut să-i spună numele adevărat
aștept cu trupul de aer și multă noapte sub unghii și sunt gata să lupt

nu port măști și totuși simt șapte straturi de piele pe față de parcă
caut derostirea unui set de principii
un cod al cuvintelor imperfectibil va brăzda în tine ca un plug
ca un corn de inorog

aplicăm rotiri de ochi cu gust de porumb copt
roua îmi scânteiază pe piele în poieniță e un cearceaf cu pinguini de vară
mai dansează un motan tărcat și nisipurile de aur din flacăra lumânării
din cer coboară o bucurie un miros de cer senin o ploaie cu puf de păpădie multicolor
boncăluitul falnicului necunoscut despică inima copacilor de zahăr
în nucile verzi se trezesc amintiri de când dumnezeu era copil și avea mâinile murdare de tanin

mă întind apoi cad într-o piscină de abalienare temporară
cu buricele degetelor abandonându-se gratuit între cutele unui geamăt în curând genele uriașe ale somnului îmi acoperi gura și viața se va încrucișa ca un alfabet scurs într-o carte

la răsăritul ochilor sabaca amintirilor tale pe piele strălucește a cale spre sfințenie