Te vad liniºtit ºi trist
cu ochii înnouraþi de luminile difuze de afarã
ºi-þi presimt nemiºcarea.
Respiraþia-þi stã în muta aºteptare
ºi braþele…
ah!, braþele te dor de greutatea lumii
ºi-ai vrea sã-þi odihneºti visele sub buzele mele,
sa închid, poate, ferestrele
ºi în odaie sã ardã focul,
sã stãm aproape
fãrã sã vorbim, fãrã sã privim
mai departe de noi…
Þi-ai lãsa mâna sã alunece peste formele mele nehotãrâte…
eu m-aº lupta confuzã cu îndârjirea ta absentã
între întrebãri ºi rãspunsuri nerostite…
Din când în când, buzele tale m-ar cãuta cu sete,
arse de focul prea aspru din vatrã
ºi eu m-aº lãsa sãrutatã
ca sã-þi înec cuvintele…
ºi gândurile…
ºi destinul… în mine