Pe când era odată, o cărare importantă
toți pe ea mergea,nimeni nu o ocolea.
O destinație avea,pe care toată lumea o știa,
dar într-o zi de toamnă,nimeni nu o mai găsea.

Pe vreme când cărarea doar un sens avea.
Destinația nu mai era,
cărarea în liniște suspina,
iar la amurgul serii o visa.

Cărarea își amintea când cu ea vorbea,
nimic nu mai exista numai el si ea.
Și acum cand nu o mai avea,
în inima doar dor avea,
alinare își căuta,însă aceasta nu îl mai găsea.