făceam doar un pas în afara pragului
și acolo era tanti mimi
ca o amintire dintr-un desen animat
vechi și drag

eram singure amândouă
eu, tânără și nouă în oraș, ea
bolnavă, uitată de lume
așteptând să se întâmple ceva
orice

mereu când ajungeam la ea
se făcea, ca prin miracol, ora cinci
și începeau să bată clopotele mănăstirii de alături
intram cocoșată
în camerele scunde
cu o tavă mare și fierbinte
și mă ruga să o duc peste tot
ca binecuvântarea de bobotează
fericită, cu ochii umezi
,,hai vino și pe aici, prin dormitor
să miroasă în toată casa"
,,am venit cu prăjitura săracului, tanti mimi
așa cum îi plăcea bunicii mele să spună"
era cea mai dulce prăjitură
cu două plicuri de amoniac
ca un drog
care îți amorțea orice durere
cu gem, multe gălbenușuri
și nucă prăjită
pentru seri singuratice
când nici surorile bătrâne, nici sfinții
nu răspund
pe mobil sau fix

priveam cum ningea
ca surâsul unui prunc
și clopotnița grea se auzea prelung, solemn
iar femeia îmi spunea mereu
ca un deja-vu amenințător
dintr-un film de groază și mister
,,am rămas singură pe pământ, diană mamă
am rămas singură, diană"
îmi șoptea de parcă
eram copilul ei
pe care nu l-a avut niciodată
și suspina, strivind cu amărăciune
gândacul care se ducea
spre cutia de cafea

după ce am povestit vreo două ore, ca de obicei
nu m-am îndurat să iau nici tava
nici ce rămăsese din prăjitură
în ziua aia, deși a insistat
tava era inutilă pentru ea
nu mai avea putere
să frământe un aluat

m-am tot dus o vreme așa
cu copturi pufoase, vanilate
dar săptămâni bune am evitat
alte întâlniri
pentru că îmi amintea de ploi
și eu aveam ploile mele deja
era o femeie care pur si simplu îmi amintea
de ceva de care
îmi era frică

uite, a murit mortul, trece pe aici!
striga nepoata mea, strângându-mă puternic de mână
atunci
am simțit zăpada până la piept
clopotele băteau fără încetare și perdelele lui mimi
nu se mișcau la fereastră
și stăteam acolo
ca un copil cu mustrări de constiinta
cu alt copil de mână, simțind
cum fiecare secundă din lumina zilei de iarnă
se scurge în univers
ce mult mi-am dorit
să fie ea acasă atunci

tocmai când intrasem în bloc
se auzea cum cineva bătea un cui în fereastră
și acolo
perdeaua era înlocuită-n grabă
cu o pânză pe care scria cu cretă albă
numele femeii care mânca prăjitura săracului
de la mine

tanti mimi
o amintire ca dintr-un desen animat
vechi
și drag

iar de atunci
iernile
nu au mai fost la fel