Mi-e dor de cămila flămândă din tine,
Mi-e dor să te bip în barăci anodine,
Mi-e dor de-albastrul din ochiu’ de sticlă,
Ce-n mine fioruri de spaimă ridică.
Mi-e dor să te simt, zi de zi, dimineață,
Când pui doar capotul în drumul spre piață.
Mi-e sete de sor’ta, ce vine și pleacă,
Mi-e rău și mi-e bine când văd cum se-mbracă.
Mi-e bine cu vodca, doar maică-mea plânge:
— Atacă ficatul alcoolu’ din sânge!
Mi-e dor să bag mâna în geanta în care
Zac bine pitiți banii tăi de mâncare.
Mi-e dor de nebuna ce zace în tine
Și pleacă pe stradă cu tanga-n vine.
Mi-e dor de Salvarea, chemată în noapte,
Atunci când hălești înghețate — vreo șapte!
Mi-e dor de ghiveciul cu floarea albastră,
Pe care, firesc, l-ai zvârlit pe fereastră.
Tu simți oare frigul când mergi despuiată?
Nu simți oboseala când dai la lopată?
Deși n-ai fugit niciodat’ prea departe,
Mi-e dor să te-alerg prin boscheți ca la carte.
Aș vrea să te am când gătești o scrumbie,
Apoi să-mi aplici un croșeu în bărbie.
Mi-e dor de cămila flămândă din tine,
Te-aștept îmbrăcat într-un slip cu buline!

25.08.2004, revizuită 2020