I.
poetul costel m-așteaptă în prag are mâina dreaptă legată cu otgon de vapor de toate femeile care l-au vizitat noaptea în somn și i-au lăsat pe trup urme de gheare și colți vino îi zic corăbiile cu absint au ancorat la crâșma din colț vom călători spre țărmuri nevisate pline de făpturi dintr-un alt regn poate cynocephal împreună vom alerga prin norii de absint poate rom până ce sectoristul ne va amenda că zburăm prea jos și ne va trimite pe drumul spre damasc poate canal

II.
noaptea prietenul meu poartă ochelari de orb poate cal să nu i se vadă flacăra oxiacetilenică cu care sudează aripi făpturilor ce îi populează plămânii îi taie respirația poate și lumina de la bloc în fața lor trecerea de pietoni se ridică în picioare și se preschimbă în clape de acordeon orașul întreg dansează cu un lung ocol pe la ecuator începe festivalul de samba în blocul anl a fost chemat și poetul costel care le-a pus faianța în baie locatarii se plâng că din pereți se aud gemete și suspine ai putea fi tu doamnă dacă nu te-ai fi îngrășat de nu mai încapi într-un poem spune d-zeu cu vocea inconfundabilă a lui cărtărescu care pretinde că toate femeile sunt trandafiri ce îmbobocesc din creierul său

III.
p.s. am de acolo de la festivalul de samba un selfie cu d-zeu cu cărtărescu și cu prietenul meu imaginar poetul costel despre care se spune că e căutat de sectorist pentru reconstituirea nopții în care toți plopii fără soț au trecut dunărea înot