doar că nu știu din dragostea cui,

când te naști în poeți și mori în poeți,
cum afli cine ți-a frânt inima,
 a înviat-o, a cusut-o cu fir de aur,
cum îl găsești pe cel ce te-a făcut cupidon,
să arunci săgeți în aer,
să dai foc sângelui zdrobit de umbre,

să prinzi pasărea, să-i furi cântul și zborul și visele,
cum ții minte cu cine ai murit în flori, cu cine-n fulgi,
când ai străbătut eternitatea doar printr-un singur sărut,
o privire,

cine ți-a arătat cât de albastră-i lumina și cât de albă e noaptea,
și care din ei ți-au deschis ochii să vezi ceața cum mângâie iarba,
să-i auzi plânsul,
să prinzi vântul când șuierâ printre buze,

agățată de liniștea stelelor,
îmi amintesc cum unul dintre ei, delicat, mi-a șoptit:
- în iarbă mor doar furnicile,
pe când un altul: - libelulele mor în zbor,
îmi place când ești tristă
 - infinit de tandră, 

valurile își amintesc chipul tău subțire ca pana,

pe când marea mereu uită scoicile pe mal