Curând, un brâu de neguri va încinge
Acest tărâm al basmelor diurne...
Iar în adâncu-i hău de negre urne,
Bătrâne creste corpu-și vor prelinge...

Aproape înecată-n văi nocturne,
Cu ea, în freamăt casa mă va-mpinge...
Și când afară totul se va stinge,
Cuprins voi fi de stoluri taciturne...

Dar de voi accepta întunecarea
Cu-acea naturalețe a luminii,
Se va găsi ca, poate, întristarea

Să nu m-apese-n chipul cum arinii
Se frâng în vijelii ce bat cărarea:
S-adorm ușor, cu liniștea grădinii...