poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 423 .



gambrinus
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [batranutragator ]

2024-02-22  |     | 



era pe vremea cînd beam gambrinus la litru, cea mai bună blondă.
stăteam în grozăvești, în căminul c, pe etajul care livra filosofi cu ochelari
filosofi plini de coșuri, filosofi care își lăsau șosetele murdare pe chiuvetă
filosofi care se îmbătau și jucau fotbal cu o cutie de pateu la două noaptea pînă
ieșeau dive dezbrăcate să urle către noi că vor liniște că au de învățat
ca să nu mai vorbim de cei ca mine care strîngeau în cameră băieții cu viață
și începeau criticile rațiunii boeme, solilocviile sticlei de gambrinus
și apostolicele sticlelor de votcă fără nume, ca steaua lui sebastian.

cînd ești student la filosofie descoperi pentru prima oară nemurirea. mai întîi
în biblioteca facultății, apoi cînd foamea iese la suprafața ființei ca mărgelele
la suprafața pălincii și împreună cu tovarășii dai atacul la ce e scos iarna pe pervaz.
că așa făceau studenții, puneau zacusca, sarmalele, cîrnații, friptura și
ce mai primeau de acasă, o băuturică, pe polițe, la aer rece, frigiderul era un lux
eram ca în ieudul fără ieșire, unde viața se trăiește și moartea se bea.

eram frumoșii nebuni ai ratării facultății de judecată, dar mîncam, beam și plîngeam
ca în moartea căprioarei reinterpretată, la noi căprioarele veneau doar la chefuri
și nu mureau, ci dansau și cu mult noroc puteai agăța una în capcana genelor
sau măcar o vrăjeai să vină la tine în cameră, eu unul aveam și frigider și în frigider
țineam mereu o jumătate de vișinată de la mama, pentru ocaziile în care voiam să-i arăt
vreuneia cum strălucește luna în ochii mei sau, cum a fost după incendiu, că era să mor
cum arată muzeul apocalipsei filosofilor, cu pereții gri ca o peșteră platoniciană.

aveam tablouri pe pereți, de fapt cîteva foi desprinse din albumele taschen, furate
din librăria de la dalles, ascultam tiamat și my dying bride pe casetofonul împrumutat
de la vecinul care apoi s-a căsătorit cu fata pe care o plăceam și pe care încercam
să o impresionez, dar eu eram golan, derbedeu, aroganță și tupeu, cum spune cîntecul
îmi pare rău că băiatul s-a sinucis, ea a luat-o razna, filosofia ne îndeamnă să fim
demni în fața morții, cît exiști, moartea nu există, iar cînd vine, tu nu mai exiști,
doar luna își lasă pletele argintii pînă la tine, ca o bunică uitată de timp
în timp ce drojdești cu băieții, cea mai bună dintre blonde, gambrinus la litru.

nici nu mai știu ce preț avea, dar vremea aceea era neprețuită, anii aceia valorau
cît șapte vieți, eram cam 1500 de studenți în grozăvești și mai era și facultatea
în fosta cantină, fost biliard și fostă discotecă, că filosofii trec prin viață și nu invers
eu mergeam pe marginea vieții și fericirea ne urmărea ca un cîine înfometat
care aștepta ceva de la noi, noi o lăsam să se apropie și cînd să sară pe noi
avea cîte unul o idee, gen hai să agățăm gagicile care stau la coadă la duș
așa era pe atunci, și uite că nu mai știu mai nimic despre unii, în afară de ăia care
comunică în cea mai distinsă tăcere și fac filosofia pămîntului.

oricum cea mai mare fericire era să te trezești dimineața cu sticla de gambrinus
lîngă pat, cu jumătate de conținut în ea, să te speli pe dinți cu ea și două țigări
și să spui un tatăl nostru studențesc, dă-ne nouă astăzi berea cea de toate zilele
și ne iartă nouă greșalele noastre cum și noi iertăm greșiților fără minte
care nu ne dau bani de pîine și greșitelor tale, care ne urăsc pentru că suntem atît
de vii, încît suntem aproape sexy și nu ne mai duce în ispită, că în ispită e adevărul.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!