pisică acuarelă, pisică acuarelă, vreau să-ți spun,
ești cea mai minunată pisică acuarelă la care am putut visa vreodată,
și mă întreb, prietena mea, pisică acuarelă, hipnotizată și perplexă,
spune-mi, cum știi și cum ai învățat să stai așa dreaptă, stăpână pe sine,
cum menții această postură demnă ca o capodoperă,
și acești ochi galbeni ca floarea soarelui în timp ce stai pe o piatră atât de mare, pe un drum atât de lung
când nu ești o pisică roșie, dar nici una albă, sau rătăcită,
ci o atingere ușoară de liliac care vine odată cu răsăritul și pleacă cu apusul pe malurile volgăi,
prietena mea, pisică acuarelă, când te văd cum stai în picioare așa cu toată mândria ta, cu anii tăi ascuțiți și coada ta zburătoare,
dintr-odată ești cea mai albăstruie-gălbuie pisică din cer, de parcă-ai înghițit soarele,
întrebătoare, draga mea prietenă, pisică din apă, de ce te întrebi și pari că aștepți să se întâmple o minune