în neputința unei zbateri tainice,
prăbușită pe corpul înnodat de vecii,
inimă spartă
arzi între el și razele lui,

arzi cu-mprumut din umbră și lumină,
în spatele-ți, iepurele alb roade nodul,
numai poeții gustă lacrimi înfiripate,
când frigul eliberează sudoarea la capăt de bici,
bat lupii
să urle la sângele pietrei, zidit în eclipsă de cugete