Priveam în metrou, prin gurile de oameni
Și nu vedeam nimic, totul era o mare umbră.
Un vis pierdut, prin nestemate pure.
Piciorul îl aveam prins între uși
Auzeam vocea ce se perindă în microfoane.

În față mea,stau doi ochi duși
Strâmbi și fără de conținut
Pierduți prin verde, aduși la cunoștiință
Erau un coșmar adus la realitate.

Lângă mine, lângă ea
Un tânăr cu doi ochi feroce
Unul în sus, altul în stânga mea
Priveau cum se produce glaciațiunea.

Și noi, adică eu cu ea, el cu ea și el cu noi
Ne petreceam iar din priviri
Nu puteam să ne rostim nici numele corect
Eram incoerenți pe veci.

Ne-am prins într-un final în hora vieții
Și am numărat până la 3
Dușmanul nostru e comun cu al vostru
El ne ochește simplu, drept în spat' .

Am obligat ochii cei strâmbi
ÃŽn acest final de poezie
Să îmi arate nordul, stând și-urlând
Spre cer, spre răsărit și spre noian.

Oblice, ca două alice
Au zburat invers, chiar pe lângă inimi
Au inspirat adânc, s-au pironit în geam
Și...aproape de final, s-au repezit spre față

Cruțand toți călătorii, au dispărut în van.