Se fac o sută de ani de la România Mare
Care a fost mii de ani prea-frumoasă ca o floare
Însă o floare vrajita, otrăvită de tirani
Ce-au profitat și profită mai rău ca niște romani.

Primii ce au fost stăpâni pe aceste vechi meleaguri
Au fost dacii,cu Zalmoxe, având lupul ca și steaguri.
Astăzi ne numim români,urmașii unor romani,
Primii ce au asuprit,primii ce au fost tirani.

N-am scăpat nici mai apoi,nici de huni,nici de cumani,
Am fost al Evului Mediu trecere pentru barbari
Luptând pentru viața noastră și pământul ce-i al nostru
Devenind o fortăreață pentru occidentul monstru.

Am fost și suntem poporul ce îndură suferința
Însă nu ne-am lepădat nici speranța, nici credința
Chiar de Baiazid cel groaznic ori alți mari sultani ai Porții
Au chinuit astă țară asemenea unor monștri.

Am rămas de mii de ani și tot suportăm amarul,
Jugul de supuși, sărmani care au gol buzunarul
Muncind pentru Orient, Răsărit ori la Apus
Și fiind umili pioni unui joc bine condus

În care noi ne jertfim spre-a se ridica imperii
Ce apoi ne lasă pradă unor vremuri de mizerii.
Asta este soarta noastră, a României furate
Deși ei,tiranii,fură din gradina Preacuratei.

Du-ți crucea,popor prea-sfânt,cea de cerșetor, nu prinț,
Oricum ești învingător și nu poți să fii învins!
Vei dăinui peste veacuri precum focul veșnic viu
Fiindcă tu,prea-sfântă țară, te jertfești și sfinții știu! ..