Am vrut să mor,
Absurd,
ÃŽnconjurat doar de nevoi,
Precum orice muritor.
Dar simt că voi sfârși
Răstignit de-orgoliul tau,
Mare, precum drapelul singurătății tale,
Neliniștit și incolor.

ÃŽn fond,
Viața mea se poate rezuma
Pe scurt,
La scaunele din jurul mesei,
În plus sau în minus,
Și la câte lovituri
Se șoptesc pe dedesubt.

Nu-i nimic aici
De neclintit.
Poate numai pietrele
Pe care le-am înghițit,
Pregătindu-mă să treacă
Apele privirii tale
Peste mine.
Să rămân aici, încremenit,
Sufocat și liniștit.