poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-07-27 | | Înscris în bibliotecă de Cristina Ursu
Strămoșii noștri trăiau în strălucire
pe un pământ care nu există. Pe o iluzie ne-am petrecut copilăria. Un timp ne-am ținut strâns ca niște lipitori pe sânul matern, de frică să nu ne pierdem în haos. De aceea vedem noi în întuneric, orbi, și auzim tunetele, surzi. Părinții ne-au învățat: dansul și minciuna, viața fără sens, strigându-ne de la nașterea în urechi: Nimic nu e adevărat, totul e permis! De aceea mi-am creat o cameră sfântă, în creierul de copil a apărut iluzia cu două capete, umplându-se cu lucire, am descoperit fantoma vitală: cu patru ochi și patru guri, cu urechi pe toată suprafața. Spiritul nostru s-a înnodat cu spiritul iluziei. Și iluzia a mers mult mai departe de cosmicele reprezentări ale femeii și bărbatului. În lumină s-a îmbrăcat iluzia ca într-o mantie și ne-a cules în ramurile ei ca pe fructe verzi și cu o voce vuind ușor ca iarba ne-a strigat: Copiii mei, copiii mei!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate