Stau cu fața la apus,
Mi s-a spus ce-a fost de spus.
Ea mi-a spus tot ce simțea —
Poate-atât doar meritam.

Stau cu gândul în răsărit,
O aud ușor, șoptit,
Cum îmi spune c-ar vrea altceva,
Nu ce-a fost demult, cândva.

Nu știu dacă, deodată,
Va trăi o altă soartă,
Nu știu dacă merita
Ani întregi privirea mea.

Oamenii se schimbă lent,
Pas cu pas, încet, atent.
Nu știu dacă se gândeau
Că pierd tot ce încă aveau.

Lacrimile nu mai schimbă
Vorbele grele, de cândva.
Suspinul nu poate șterge
Tot ce-n ani... nu meritam.

07.2016 Oradea