în basm ciopleam un chip și-o-asemănare
a unui dumnezeu uitat în glastră
îmi bate-un înger verde la fereastră
căci ruga se învață-n lumânare

în nemurirea din simțire-albastră
e cuibul morții ce-i în amânare
dureri de sfânt aprindem cu amnare
și zilnic ne ucide viața noastră

când vine ploaia, repede mă-mpături
cu patru scânduri, într-un soi de raclă
și albe flori să-mi pui, ca sub omături

când vine noaptea să mai stingi din faclă,
duminica din mine să n-o mături
căci iată! vine limpede și sacră