... stau ciorile chiar lângă cheia sol, pe firele solfegiului, în note muzicale
de înaltă tensiune, croncăne în canicula ce încovoaie sârmele mortale
și schimbă loc, pe aceeași temă, în rapul negroid de-un uperground,
iar jos pe-o pâclă subțire, plumbuită, se înalță aburi ca din mare fiartă,
pe care navighează arar, ciudat, câte-un vehicul; roți ce par a fâșâind
cum apa ar călca, sau grundul ce s-ar prinde molatic și-ar cădea, se dezlipind
de coca-n cauciuc ce-nvârte caldul agregat, ce face și mai cald, arde
în măruntaiele-i carbon bilionar, sau se asudă-n păr ecvestru... sus pe coarde,
au mai zburat din note; albastrul feliat e-o partitură goală îmbiind la cânt,
alene se ițind din mintea înfierbântată, se evaporând în gânduri către-un punct,
ce-i prins din zborul pur imaginar... se mișcă reavăn, măturat de la un ciuf la altul;
verde împătat cu negru crud și insule de azur... adie, prăvălit din cald, înaltul
apăsător, o boare ce sub pene de reptile zburătoare-n piele de-o temperatură avicolă
își căută răcoare, în zburlit cu cioc deschis, fără să știe c-așa înghite iar... caniculă...
13.06.2012