și nici măcar nu pot să zbor să strig nebun să țip
să plec departe în ecou și să devin nimc
să plîng cu lacrimi de argint și să mă lași în vînt
să ardă inima în iad iar trupul pe pămînt
să plimb eu sufletul legat de blestematul corp
să fiu al lumii condamnat împrăștiat în colb
să mă aud urlînd de frig la focul cel imens
să încep să mă înec la mal în mlăștinișul des
să mor de dragoste în dor în ale tale brațe
să fiu un înger păzitor conducător de ațe
să pot uita că sunt un om și că uitarea-i moarte
să știu că totu-i trecător c-o viață ne desparte