Da...au trecut luni,
sentimentele voastre s-au risipit,
nu se mai aude nici un ciripit
v-ați despărțit...
Amintirile din păcate o disprețuiesc,
de tine mereu îi amintesc...
Probabil o urăști,
cu silă probabil de ea îți amintești...
Și îi este dor de tine...
de ea...
de voi doi...
pierduți prin anxietăți,
de multe ori incompatibilități.
De scărbă, de teamă,
mereu în posibilitate.
Există o imposibilă proximitate,
să te uite și să meargă mai departe.
la al tău piept ar vrea să se încălzească
dar e un simplu vis pe care la trezire vrea să-l pescuiască.

Undița crudă, nu pare decât o paiață,
s-a pierdut într-o tristă piață...
iluziile strălucite și de-a dreptul rătăcite,
îmbracă diminețile reci, afurisite.
într-o romanță ieftină, de femeie ușoară
care într-o doară s-a vândut pe cea mai lipsită de preț comoară.

Și nu neagă, o doare,
întreagă-i ființă e în plină paloare...
tu nu o mai dorești,
și pe zi ce trece înflorești...
ea încearcă să se ofilească
ca nimeni altcineva să o mai dorească...

Dacă nu mai ești tu viața continuă și așa,
ea încă este ea...ușoară sau grea,
kilogramele se află atârnate în ochii privitorului,
judecățile persistă pe papilele degustătorului.

e rea sau nu e tocmai bună,
poate că nu-i decât o simplă minciună.

Și ți-a scris o poezie,
știe că-ți va părea o prostie...
dar ea vrea ca Eul tău să știe..
se bucură că fără ea în jurul tău e multă bucurie.