Aripi de plumb, aripi de fum
Străbat nori de cenușă...
Se-aude îmblânzită-n sunet
O clanță de la ușă...

Și siluetă-apare-n geam,
Purtând la gat șiraguri...
Iar umbra ei, desprinsă-n larg,
Încremenind în praguri...

E întuneric... Dar o văd,
Þinând gutui în poale...
Și sevă dulce de stejar
Cuprind palmele sale...

Iar vocea ei șoptind in glas,
Îmi cere doar o mână...
Cuprinși de farmec și schimbați,
Privirăm către Lună...

Un păr vâlvoi, un zâmbet larg,
Îmi zac ca jurăminte...
Șoptind culori privirea ei,
Precum oțele sfinte...

Și umbre bântuie pustiul...
Îi cer să nu mai plece...
Strecor doar patimi, lacrimi, gânduri
Dar ea rămâne rece...

Se stinge descendent în fum...
O plâng și o jelesc...
Și o gutuie-i scapă-n drum...
Dar nu i-am spus cât......