Unul sau trei.
Niciodată doi călcând pe sârme
mergem înainte și-napoi
lăsând în urmă ghimpi
presărați din cai păgâni prin fapte
aruncați de neuitare
peste cele șase picioare
ale imaginației noastre.
Călcăm pe aerul
unde s-au presărat doar cuie-
iar cerul aruncă cu lucrurile-mi
furate și șoptite prea precipitat de tine.
Știm!
Suntem prin esența TU și EU
transformați într-o sirenă și un Zeus al tăcerii
chiar dacă din „EU” și „TU”
astăzi nu mai e nici unul.
Ne-am împotmolit
în spațiile dintre secunde
când mi-ai luat cuțitul din priviri
și mi l-ai înfipt în ochii minții
iar tu știai că am murit.
Þi-am luat din mână
demența fricii
și te-am înjunghiat sub splină-
te-am lăsat să te scufunzi
în buclele mele de sânge din iubire
căci nu avem mormânt.
Umblăm în aer
prin convenția necurată
a credinței omenești.
Trei sau unul.
Doi nu suntem niciodată.