Ai auzit a ielelor strigare?
Pe tine-n noaptea neagră vreodată au chemat?
Soptit-au amorul crud cu glas - privighetoare?
Ai sărutat vreodată a gurii desfătat?

Cand noaptea pașii își ițește
pe ale lumilor cărări
tu te pogoară în tărâmul
ușor al viselor.

Ferit vei fi de a lor șoaptă,
căci hâd e gândul fetelor
ce-acuma-s moarte din prostia
iubirii frânte a stelelor.

Din patul meu privesc prin geam
un licăr de lumini,
sub mine e cearceaful strâns,
prin vene simt venin.

Mă salt din pat, mă-ndrept spre tine,
a raiului Madonă,
și cer pământului să vii,
a umbrelor fantomă.

Iar noaptea falnică desprinde
a sale umbre, tu le vezi.
Fecioare palide s-arată,
nu poți să fugi, nu poți să crezi.

Pe veci cu ele o să rămâi
cu ochii orbi de atâtea lacrimi,
pierdut vei fi tu printre umbre,
pe veci cu ele, ce sunt moarte.