Trecând pragul spitalului,
Îmi car propriul cadavru în spinare
Până la mama dracului
Și-s bucuros că cel puțin nu este așa de mare.

Pe coridor,alte stafii ,venite de demult
Iar altele ce de-abia acum au apărut,
Care îmi fac silă să le-ascult.
Iar măcelarul ,medic ,stă și joacă barbut.

Uși de fier,toate închise să nu putem ieși.
Suntem blocați pe-un mare hol,
Țintuiți în scaun pentru a nu greși,
Cu rețete-n mână și fără niciun pol.

Nu avem tărgi ,nici medici, nici nimic,
Doar plânsete și lacrimi ,politicieni ce zic
Și o fantomă care venită-n cârjă ,înapoi a plecat,
Dar, fiind obosită cadavrul său ,cu ochii larg deschiși, nu și l-a mai luat.