Lupi de azur cu blana-i de un argint rece, umbre în noaptea
luminată de luna-i palidă, roșie, opac, e frig afară, gheață.
Și luna-i plină, închegată în sclipirea stelelor din întuneric,
rotundă în infinitul luminilor ce poate nu demult au existat.

Glăsuind al lor fără de lege un sunet aspru, lupi de azur
stau la colț la pândă chibzuindu-și în ale lor fălci acerbe.
Carnea-i fragedă și crudă și prada lor e stană, înlemnit
de frica nopților de iarnă, ascultând șoapta în tăcere.

Și vântul, suflă aprig și ei, Lupi de azur aleargă-n cor agale
șuierând în valea morți cântând al lor vrăjeală, straniu.
Șoptită în taina nopților de iarnă, semnând cu colți, gustând
carne dulce, sânge cald, victima e dată în pierzanie, sa stins.

Un ied surprins, preafrumosul cade în darul de a liniști nebuna
foame ce îi mistuie pe sărmani lupi în stomacul gol, morțit.
Și dând de zori de zi un cerb, tăiat de suferință plânge, are în
suflet lipsă și la pata lui împrăștiată în alb, al unui ied se închină.