Ce fac...Ce gândesc...
E numai datorită că trăiesc,
O viață fără fericire...
Decât lacrimi fără-ncetinire.

Neantul mă cheamă-n depărtare...
Și mă duce spre abis,
Eu-le, unde tu ești oare?!
Retrăind un sumbru vis.

Chipul Maicii se ivește-n depărtare...
Îl privesc făr' de luare-aminte,
Un sentiment ce vină n-are,
Meditații: sicriu, țărână, oseminte...

Durere, anihilare, antipatie...
Viață! Nimeni nu te știe!
Te joci cu noi de-a teatrul,
Păpușa suntem noi, și nimeni altul!

Vei rămâne vise urât, și câteodată împlinit,
La tot ce simt, la tot ce iubesc.
O suplinire de neant,
E tot ce îmi doresc!