Mă dezbrac leneș de gânduri,
Le inșir usor
Pe sfori
Din șuvițe alb-albastre,
Ce îmi lasă capul gol
Și dor ...

Urmăresc cum cad pe rând,
Spintecând văzduhul,
Desenează ceva sfânt,
Dar nu văd căci, între timp,
A venit amurgul ...

Îmi pun ochelari de lună
Și m-apropii cătinel.
De sus mă privește Duhul,
Să nu deranjez văzduhul
Și sfințenia din el.

Deslușesc cu greu pictura.
Parcă-i noapte, parcă-i zi.
Nu-nțeleg, cum de-ncăpură
Zile, nopți, ce mi le fură
Gândul, ce ma părăsi ?!

Mă îmbrac rapid în rânduri,
Inșirate-n zbor
Pe coli,
Din ce-a mai rămas din gândul,
Ce-mi ținea aprins avântul
Să nu mor ...