timpul se măsoară de la un cuvânt la altul

între cuvinte viaţa este la fel ca mortarul

astfel se înălţă zidul dintre omul singur şi restul lumii

din când în când se ridică poarta grea

şi trec caravanele foamei

o atmosferă apăsătoare

ca şi cum cineva ar pune impozit pe suflet

respiraţii din ce în ce mai greu de plătit

sângele trimis să inspecteze terenul

umbra ajunsă cu cuţitul la os

şi totuşi dragostea mai are puterea să coboare

pe un vis înnădit din cearceafuri

sub privirea indiferentă a lunii

apoi aleargă aşa de nebună

fără să ştie că toate drumurile duc

la cazinoul inimii

acolo unde frumoasa doamnă îmbrăcată în negru

joacă aceleaşi numere norocoase

între orele patru şi cinci