stau liniștit și beau ceai verde
cu aromă de nemurire
războaiele minții se opresc și-ncepe
olimpiada gândurilor bune
în mansarda inimii mele oamenii
se-nghesuie și se iubesc

în trupul meu se înalță case, se aprind lumini
pe aceleași drumuri de sânge
vin veștile bune și veștile rele
la ferestrele ochilor mei îndrăgostiții își fac semn cu mâna
la urechile mele tinerețea e un cântec de-adio

stau liniștit și beau ceai verde
cu aromă de nemurire
astăzi se naște poetul, în văzul lumii indiferente
punctul se luptă cu virgula
poemul se luptă cu sfârșitul poemului
totul este repetitiv, doar durerile
coboară până la rădăcinile umbrei

în palmele mele drumurile vieții sunt mai adânci
dar mai scurte, din când în când
se intersectează cu cele ale prietenilor
ne cunoaștem destinele doar dintr-un salut

stau liniștit și beau ceai verde
cu aromă de nemurire
oamenii se grăbesc, păsările negre se rotesc
pe cerul gurii mele
un copil plânge în mijlocul
mansardei pustii