Mi-e sete
de dorul tău
Și dor
de lacrimile tale
scurse
din preaplinul
iubirii.

Am nevoie…

Am nevoie de tine
eu, pământul
în care-ai sădit
speranța.

Am nevoie de roua
scursă
din miezul
florii de măr
pentru a nu mă preface-n
nisip
nisip vălurit de marea
secată
de-atâta durere
din dorința
de-a fi plină luna
una
mereu una…

Și mi-e sete
de cuvântul
șoptit de buzele
fierbinți
de-atâta soare
ce luminează
dinăuntru înafară
ochiul
care ne unește
dincolo de fire
dincolo de curcubeul
celor șapte
într-o culoare
de foc izbucnit
în sămânța
mărului
dorit și dăruit
drept Îndreptare.