Priveam infinitul de la umbra sânului tău,

pescărușii zburau prin mănunchi de fuior,

pe umărul stâng îți plana un cocor,

pe dreptul Soarele își trăgea răsuflarea.

Priveam liniștea serii în zâmbetul tău,

copilul de aur scăpăta încet spre nadir,

în jocul celest scufunda un vapor

în marea de-aramă.

Priveam cum levitezi în universul senzual,

zeița cuvântului banal ce devenise epopee,

mă desprindeam de trup în spațiu-atemporal,

în picătura de magie.

Priveam Luna scursă din lacrima ta,

de-un fir de păr atârna o petală de nor,

cădeam cu brațele deschise în cerul tablou

contemplându-mi himera.

Priveam răsăritul mângâindu-ți urmele pașilor goi,

vântul șoptea nisipului uitarea,

un val rătăcit mă săgeta cu săruturi de dor,

scrijelindu-mi durerea.

Priveam și am rămas un veșnic privitor,

am fost actor și am rămas un simplu autor,

am fost al tău și am rămas al tuturora, un solist,

poetul autist.