Omul își variază stările, gândurile și eurile, trecând de la yang la yin și invers, căci acestea conferă vieții complementaritate. Omul urcă infatigabil cu suferința în cârcă muntele invizibil al vieții zi de zi, are vocația rezilienței și pune în timp ceea ce clipa acum nu a putut rezolva, căci privind retrospectiv la probleme, acestea se diluează în substanța timpului, iar viziunea întoarsă înspre înapoi percepe lucrurile mărețe și impunătoare, ca fiind minuscule și derizorii, și fără aptitudinea rezilienței omul ar fi manevrat și manipulat de haosul degradant, degenerescent și obnubilant.
Omul este reductibil la entitățile sale, și ar fi necesară o armonie între entitățile umane indusă de empatizarea și sincronizarea dintre entități.
Viața curge prin timp cu omul în cârcă, însă fără om viața și-ar pierde sensul și semnificația, și ar decădea în nefiind.
Așa cum artele sunt legate între ele prin sincretism, la fel toți oamenii sunt interconectați între ei, chiar dacă gândurile, vocațiile, caracterele și personalitățile sunt distincte, eterogene și abstrase.
Nefericirea provoacă spleenul, care este sursa indispoziției, blazării și insatisfacției, dacă spleenul s-ar materializa ar căpăta o fizionomie grotescă, dizgrațioasă și diformă, care ar înfricoșa oamenii cu estetica arhitecturii ființei în ei înșiși.
Oamenii ar privi încarnarea spleenului cu repulsie și idiosincrazie, căci spleenul în contact cu viața și realitatea, le-ar distorsiona, malforma și le-ar umple cu o inestetică scabroasă, zgârâind văzul ce se refugiază în privirea interioară, acolo unde contemplă creația sinelui superior, luând formele unei estetici desăvârșite.
Satisfacția e o euforie generată de plenitudinea născută din plăceri rafinate, satisfacția conduce corpul într-o direcție benefică, în timp ce spleenul trimite corpul într-o direcție opusă, funestă, traversată de dezavantaje.
Satisfacția se activează când vocația se împlinește în acte creatoare, pe când spleenul își exhibă dizgrațiosul și hidosul, astfel că timpul influențat de lene și letargie refuză în spațiile lui activitățile.