Adevărul ori e bleg, ori e de felurite feluri. Primul e adevărul adevărat. El e incontestabil. E tare. Ãsta-ți sparge capul, însă lucrurile se complică atunci când adevărul devine o chestiune analitic-logică vreau să spun, de te ia și te-apucă durerea de cap, iar nu altceva – încă nu s-a stabilit care-i preeminența atunci când chiar se stabilește o convenție între analitic și logic, precum nici invers nu s-a stabilit ceva; așa că rămâne oarecum haotic discursul adiacent, iar consecințele sunt absolute și, de ce nu, dacă nu absolute, atunci măcar absurd asumate rămân. Da, da’... să nu lăsăm impresia că suntem, cu toții, „trăzniți la cap și la scenă deschisă”.
Poate fi și relativ. Adevărul. Fără să fie tocmai relativ, adevărul poate fi ceva „la purtător”: al lui, al ei, al tău, al meu... Fiecare cu adevărul lui, la urma urmelor. E precum dreptul de proprietate. Sigur că da! Dar, în ciuda tuturor acestor „adevăruri”, adevărul nu poate fi brevetat.
Încercați!

... Rubliov, „tâmpit” de-un copac, spune spasiba și-apoi preia vorbele unora: dacă fumezi pe sub apă cerul gurii mamei tale rămâne curat chiar de viața-i fu rezervată ei, ori nu. Nu! Nu pe la noi, pentru că e ca pe la noi și numai cu noi, și e cât se poate de limpede, de... dat fiind că toate-s ca lacrima, ’mi vine, acum, să spun cum că-nchipuirea n-are margini, însă numai adevărul e pervers, având neînchipuite fețe.
Dar, să o luăm pe rând, dizertând despre adevăr, deșertând de fapt în deșert.
Adevărat și deadevăratelea sună neînchipuit de bine, da?! Adevărul te izbește-n cap, da? Da! În restul timpului adevărul e plin de ambiguitățile sale, certificabile au ba. E cert, e incert, e fracturat, e discursiv, e controlabil, dar e și absurd. E previzibil, chiar. Până la urmă, adevărul e de mai multe feluri, adică e ambiguu, așa cum am mai spus și voi repeta!
Gândindu-mă-l și iubesc, repede, repede și repede de tot! – dar asta nu, și nu numai pentru că tatăl meu nu-mi scotea dinții din gură, ci doar pentru că mă atenționa; iar eu, drept pedeapsă, udam grădina (într-o noapte a venit „beat cocă” tata, iar mama nu l-a mai primit în casă, iar el a dormit sprijinit de vișinul dinspre stradă, pentru că aveam doi vișini). Ei bine, din pricina asta am instaurat adevărul că femeile și copiii țipă de pe o zi pe alta, iar televiziunile „zice”, prin gurile lor gramaticale absolute, ceva de soiul că: “Potrivit ministrului Muncii, cei aproximativ 1,8 milioane de beneficiari ca ocupație și niciun handicap, trăiesc, bezmetic și spre lauda lor, din ajutoare sociale”. Da?! Păi atunci, ’tu-i mama lui de soci-olog! Eu, în mai puțin de cinci minute-mi găsii un Cotnari ce-mi spuse că, hm, dacă aproximativ 8,3 milioane de asistați sociali sunt activi, iar 1,8 milioane dintre ei nu au un loc de muncă și nu sunt încadrați într-o formă de învățământ, și nu fac cursuri de formare profesională și nici nu au un handicap, după cum declară ministru-n gura mare, mie, atunci Televiziunile-mi spun, tot prin gurile lor, așa cum am spus mai sus, gramatical și absolut, cum că: “… aproximativ 1,8 milioane de beneficiari n-au nicio ocupație și niciun handicap, însă trăiesc (spre lauda lor, în mare parte!) din ajutoare sociale”. Uraaa, și la garăăă! Bine că fumai și eu pe sub apă, pe onoarea mea! Sunt hollywoodian, bată-mă să mă bată!
Numai că un lucru-mi stă-n cap: poți da peste adevăr dacă te roade ceva? – dacă te țăcănește, vreau să spun?
Mai departe, se zice că ministrul ar fi spus că: “Aproximativ 1,2 milioane de români au jumătate din venituri din ajutoare sociale”. Păi, de ce-ar munci ăștia dacă le vine un așa venit de la bugetul de stat?, pentru că, vorba aia: și vechea, dar și noua lege de asistență socială îi ține „activi” pe acești oameni. Obligatoriu! E obligația statului. Încurajatoare. Dacă vor să se afle-n treabă, păi: “Să-și găsească un loc de muncă”, spune ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, adăugând că o parte dintre beneficii ar putea fi transformate-n servicii (cantine, centre de zi…), mai precizând că este necesară introducerea unei evaluări periodice a tuturor beneficiarilor. Și, mai zice el, ministrul, că din cei 14 miliarde de lei cheltuiți anual pentru ajutoare sociale, 15% ar fi fraudați, și că eliminarea fraudelor ar însemna o economie de aproximativ două miliarde de lei, dând un exemplu cu ajutoarele de încălzire ce-s o fraudă de aproximativ 18%, încadrarea fiind la categoria handicapului (cam 36%) din alocațiile pentru sprijinirea familiilor și încă de 15% pentru venitul minim garantat, dar și de alți 8% pierduți prin neant.
Nu s-a făcut înțeles? Păi, stați așa!
Dacă nu știați, 40 % dintre cei mai bogați români beneficiază de ajutoare sociale potrivit datelor INS (Institutul Național de Statistică), certificată fiind chestiunea asta și de către Direcțiile de inspecție socială de prin… sistem: adică 300.000 de gospodării, respectiv 1.200.000 de persoane au venituri compuse în proporție de 50% din ajutoare sociale, iar restul de 50% tot din bani proveniți din… alte surse ale statului. De ce să muncească Becali, sau fostul director adjunct al acelei celebre bănci de stat falimentate tocmai după ce i-a sunat telefoul cu privire la ce are el de făcut în acest sens? Numai că, pe noi ne-ngrijorează, adică ne ‘ute grija de să nu ne-o ‘utem. Cam pe aici e adevărul, de iar e de mai multe feluri, adică e un fel de tocană inechitabil distribuită.
Spre exemplu, adevărul adevărat al adevărului personal al lui Priboi (Ristea) – care e supărat pe stat și l-a și dat în judecată, adică a dat Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale (MApN) în judecată – este că, în urma recalculării, pensia i-a scăzut cu 800 de lei: până-n decembrie 2010 el încasa 2.645 de lei, însă din ianuarie 2011 poștașul îi aduce numai 1.863 de lei, iar el e supărat, pe bună dreptate, pe viață, pe stat și pe toate alea, pentru că toată viața lui a fost un slujitor devotat timp de zeci și de zeci de ani și de ani și de zile torționante, recunoscute de unii pe propria lor piele, deși n-au făcut apel la jurisprudența CEDO și nici n-au invocat drepturile omului.
În principiu, europeanul Priboi doar se răstește, și-și vrea vechea pensie oficială de pe când avea el 52 de ani și un venit brut de 2.640.400 de lei vechi, deși s-a constatat că nu are tocmai o vechime completă de fost colonel de Securitate, asta în ciuda faptului că el mai încasează și o pensie de 40% din indemnizația de demnitar, indexată adecvat, pentru că fu deputat fostul securist, fost adjunct al șefului departamentului Direcției de Informații Externe (DIE), pe unde s-a ocupat de postul de radio “Europa Liberă”, mai apoi fiind și consilier al “Premierului Adrian Năstase cel Cercetat Fără Succes în Numeroase Dosare Penale” (Harap Alb, Făt Frumos din Lacrimă, Negru Vodă cel Viteaz și Ștefan cel Mare și Sfânt nu prea au cum să-i facă față acestui N-ÃSTA-S-E!) – recent, Priboi s-a apucat, de groază, de niște afaceri cu produse energetice… asta așa, pentru cunoscătorii-n materie de energie, așa că, datorită necesităților stringente de energie, statul își aduce omagiul său lui Priboi și abnegației sale inelucidabile, scutindu-l de impozite și de pre-judecăți.
Așa: Serviciul Român de Informații (SRI), într-o zi ceva mai relaxată, i-a calculat Generalului maior Aron Bordea, fost șef al Direcției I a Securității, o vechime-n muncă de numai 60 de ani. Dar, dat fiind că Bordea “a responsabilizat represiunea” și s-a ocupat de dosarul lui Dorin Tudoran, ieșind la pensie în februarie 1990 (pentru naivii cu certificat, SRI-ul nu fusese inventat în februarie 1990!), la vârsta de 61 de ani, Bordea, cu vechimea-n muncă pe care v-am spus-o mai sus, a înaintat cererea sa de recalculare a vechimii, drept care, Serviciul Român de Informații (SRI) și-a cerut scuzele de rigoare zilele trecute: “Emiterea deciziei de recalculare este pur și simplu abuzul unui funcționar care, cu rea credință, a încălcat atribuțiile de serviciu și a procedat la emiterea uneia…”. Astfel se arată, cu degetul pus pe rană și pe bună dreptate, că Bordea, a spus adevărul într-un memoriu-ndosariat, cum că el a lucrat 61 de ani bătuți pe muchie de cuțit. A, A. Bordea l-a supravegheat și pe Iulian Vlad: “… în întreaga sa activitate și a Securității statului”. A. Bordea n-a scăpat niciun dosar important, mai ales pe alea ce privesc directivele/ordinele date subordonaților pentru supravegherea Doinei Cornea, precum și rapoartele despre “măsurile întreprinse cu… oameni de cultură”. Cert este că A. Bordea are de primit din partea noastră, pe bună dreptate, cca. patru milioane de Euro (4. 000.000!), iar de cere și despăgubiri, ori dobânda aferentă sumei… am dat de Dracu’.
Hm, ar urma… “Generalul Heroină”, adică Toma Zaharia (probabil fost copil de trupă!). Remarcbil om, ieșit pe faleză în perioada 2000- 2004, când a fost în impostura de prim-adjunct al miniștrilor de Interne Ioan Rus și Marian Săniuță, dar care s-a ieșit la pensie, de bună-voie, în 2005, cu gradul de chestor șef de Poliție, la vârsta de 53 de ani, dar cu o vechime-n muncă calculată de 46 de ani! – “răsplata” pentru deceniile petrecute-n câmpul muncii a fost de 54 de milioane… pe lună, renta fiindu-i indexată, astfel că, în decembrie 2010, generalul în rezervă, în urma recalculării, a avut motive suficiente pentru a da în judecată Ministerului Administrației și Internelor (MAI). Cu părere de rău, copilul de trupă minune este încă cercetat în mai multe dosare penale, dar, de fiecare dată, scapă, chiar dacă SRI a interceptat activitatea lui și-a unui grup de traficanți ce făceau afaceri cu niște precursori și cu niște substanțe folosite pentru prepararea heroinei în fabrica de medicamente “Sintofarm”. Deocamdată… cercetările “sunt întrerupte brusc”, fără licitație, iar ofițerii care s-au ocupat de caz sunt acum “șomeri”, “detașați”, ori au fost încadrați cu un contract pe termen nelimitat, dar “mamut”, cu o firmă germană EADS, care se ocupă de securizarea frontierelor.
Dar, hai să vă spun și una intimă, de tot haiul: ședeam în bibliotecă și mă trezesc cu unul ce-mi întinde o hârtie. Abia intrasem în facultate. Dogaru-l cheamă. Acum se simte “opresat”! A absolvit Facultatea de Istorie și Filosofie din București, în anul 1979, apoi a făcut parte din Consiliul Politic al Armatei, și-a mai lucrat “ca și” istoric militar la Centrul de Studii și Cercetări, apoi drept istoric al Consiliulului Politic Superior. Ați înțeles, da?! Făcea omul… muncă de teren imensă și intensă. Ei bine, din noiembrie 2010 Dogaru primște o pensie netă de de numai 3.257 de lei dincolo de alte foloase necuvenite și neimpozabile. Culmea ironiei a survenit în urma faptului că… în urma recalculării, Dogaru, a rămas cu numai 1.407 lei de luat în mână, sumă care venea să-i indice valoarea socială certificată de talonul de pensie. Numai așa s-ar explica motivul pentru care apare el, Dogaru, de fiecare dată la televizor anunțând când mișcări sindicale, când propuneri și planuri de acțiuni sociale și de proteste întemeiate, când cereri neobosite pentru demisii în direct, ori plângeri necontenite privind “dictatura prezidențială” (cu titlu de informație confidențială vă spun că, Mircea Dogaru a depus la tribunal o acțiune pentru: “… acte de încălcare a dreptului la proprietate și a egalității în drepturi”). De fapt, Dogaru are o vechime în serviciu și un stagiu de cotizare de 35 de ani, iar acum face trimiteri… la pensiile magistraților (care nu au fost micșorate!), acuzând că-i vorba de acte discriminatorii. Are, Dogaru, un plan mare în doi pași: demiterea în direct a Președintelui, urmând apoi delirul plângerilor incontinente. După Revoluție Dogaru s-a ocupat, o vreme, de contrainformațiile militare, apoi “a fost lucrat” și trimis… ca cercetător științific, la Editura Militară, dar și în cadrul Direcției de Siguranță Militară, fără a mai spune că a fost și consilier în Parlamentul României. Acum e nemulțumit, ca mai tot omul, de cuantumul pensiei și de mersul anapoda al traficului de influență! Până-n 1989, a făcut parte din Consiliul Politic al Armatei, fiind un vajnic instrument de propagandă al elitei comuniste.

Aștept niște contra-informații!