poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-02-18 | |
Florentin Smarandache s-a născut la 10 decembrie 1954,
la Bălcesti, Vâlcea. Este de profesie informatician. Între anii 1982-1984 activează ca profesor de matematică în Maroc. Persecutat pe motive politice, este dat afară din învătământ. Fuge din tară în anul 1988, ajungând în Turcia. După 2 ani de lagăr, emigrează în S.U.A., unde trăieste si în prezent. Este profesor de matematică la Universitatea din New Mexico. Este celebru în Teoria Analitică a Numerelor prin notiunile care-i poartă numele, Functii si Secvente Smarandache. Îsi leagă destinul de o nouă miscare avangardisă, Paradoxismul. Tudor Negoescu: – Stimate d-le Florentin Smarandache, sunteti recunoscut drept întemeietorul, sufletul Miscării Literare Paradoxiste. Cum a apărut această miscare cu caracter neoavangardist? Florentin Smarandache: – La începutul anilor `80, supărat pe lume, m-am retras în studiul matematicii. Dar mi-am dat seama că nu puteam protesta împotriva totalitarismului prin intermediul cifrelor, ecuatiilor si figurilor geomerice. Aveam nevoie de o defulare. Si am găsit-o în scris. Paradoxismul a pornit ca un protest anti-totalitar împotriva unei societăti închise, România anilor 1980, unde întreaga cultură era manipulată de un singur grup. Numai ideile lor contau. Noi, ceilalti, nu puteam publica aproape nimic. Eram tratati ca niste marionete. Era o situatie umilitoare. Ermetismul acestei societăti mă adusese la disperare! Si-atunci am zis: hai să facem literatură… fără a face literatură! Să scriem… fară sa scriem nimic. Tudor Negoescu: - Cum e posibil asa ceva? Vreti să detaliati ? Florentin Smarandache: - Cum? Simplu: literatura-obiect. “Zborul unei păsări”, de pildă, reprezenta un “poem natural”, care nu mai era nevoie să-l scrii, fiind mai palpabil si perceptibil decât niste semne asternute pe hârtie, care, in fond, ar fi constituit un “poem artificial”: deformat, rezultat printr-o traducere de către observant a observatului, iar orice traducere falsifică într-o anumită măsură. “Masinile uruind pe străzi” formau un “poem citadin”, “Tăranii cosind” un “poem semănătorist”, “visul cu ochii deschisi” un “poem suprarealist”, “vorbirea in dodii” un “poem dadaist”, “conversatia în chineză pentru un necunoscător al acestei limbi” un “poem lettrist”, “discutiile alternante ale călatorilor, într-o gară, pe diverse teme” un “poem postmodernist” (inter-textualism). O clasificare pe verticală? “Poem vizual”, “poem sonor”, “poem olfactiv”, “poem gustativ”, “poem tactil”. Altă clasificare în diagonală: “poem fenomen (al naturii)”, “poem stare sufletească”, “poem obiect/lucru”. În pictură, sculptură analog – toate existau in natură, de-a gata. Deci, un protest mut am facut! Mai tarziu, m-am bazat pe contradictii. De ce? Pentru că trăiam în acea societate o viată dublă: una oficială – propagată de sistemul politic, si alta reală. În mass-media se promulga că “viata noastră era minunată”, dar în realitate “viata noastră era mizerabilă”. Paradoxul in floare! Si atunci am luat creatia în deriziune, în sens invers, sincretic. Astfel s-a născut paradoxismul. Bancurile populare, la mare vogă în “Epoca” Ceausescu, ca o respiratie intelectuală, au fost surse de inspiratie superbe. “Non”-ul si “Anti”-ul din manifestele-mi paradoxiste au avut un caracter creativ, nicidecum nihilistic (C. M. Popa). Trecerea de la paradoxuri la paradoxism a descris-o foarte documentat Titu Popescu intr-o carte clasică asupra miscarii: “Estetica paradoxismului” (1994). Pe când I. Soare, I. Rotaru, M. Barbu, Gh. Niculescu au studiat paradoxismul in opera mea literara. N. Manolescu se exprima despre un volum de versuri al meu că este "în răspăr". Tudor Negoescu: –Cu ce alte înfăptuiri se mai poate mîndri Miscarea Paradoxistă? Florentin Smarandache: – În 1993 am efectuat un turneu paradoxist în Brazilia pe la universităti si asociatii literare, cu multe conferinte. În decursul a 20 de ani de existentă a paradoxismului, s-au publicat 25 de carti si peste 200 comentarii (articole, recenzii, note), plus 3 antologii internationale cuprinzând circa 300 scriitori de pe glob, cu texte în diverse limbi. Anul acesta, în decembrie, voi edita cea de-a patra antologie internatională de literatură paradoxistă. În paginile ei îsi vor găsi locul si câtiva autori din România, care au îmbrătisat ideile Paradoxismului, trei dintre ei fiind chiar craioveni de-ai nostri!. În SUA editez revista “The Paradoxist Literary Movement Journal”(multilingvă). Tudor Negoescu: – Ce mentori, ce modele artistice ati avut, d-le Smarandache? Florentin Smarandache: - Unii comentatori mă văd ca pe un continuator al unor Tristan Tzara, Urmuz, Adrian Maniu, Jacques Prevert, Eugen Ionesco, că as practica o artă a absurdului, că as fi un exorcist al ideii de literatură! Eu declar că nu am avut un premergător care să mă fi influentat, ci m-am inspirat din situatia pe dos care exista în tară. Am pornit din politic, social, si treptat am ajuns la literatură, artă, filozofie, chiar stiină. Prin experimente bazate pe contradicii s-au adus termeni noi în literatură, artă, filozofie, stiintă, chiar si noi proceduri, metode, algoritmi de creatie. Într-unul dintre manifeste propusesem deturnarea sensului, de la figurat la propriu, interpretari n contra-sens ale expresiilor si cliseelor lingvistice, etc. Tudor Negoescu: – Un critic avansa ideea că dvs. ati propune, mai degrabă” o nouă dezordine” în lumea artelor. Cum comentati? Florentin Smarandache: - Câinii latră, caravana trece. Adevărul e că toti care propuneau un stil nou provocau o aparentă nouă dezordine. Vezi cubistii, futuristii, minimalistii, suprematistii (Malevich), constructivistii (Kupka, Gabo, Rodchenko), deconstructivistii (în arhitectură), barochistii, orphistii, populistii, Arta Op(tică) (Vasarely), Pop Art si asamblistii (Andy Warhol, Wayne Thiebaud, Roy Lichtenstein), conceptualistii, abstractionistii. Chiar si incercări mai putin cunoscute precum, de pildă, rayonismul (Larionov, Goncharova), bazat numai pe raze liniare de lumină în pictură, a trezit interesul unui Kandinski. Îmi plac experimentele, sînt înnebunit după ele; iar, de aici, se ajunge la debalansare, si iar la un echilibru în dezechilibru. Nimic nu poate rămâne static. Am admirat miscările de creatie, si le-am citit regulile nu pentru a le urma, ci a le încălca. Precum Chaim Soutine, peintre maudit, între cele două războaie, de la Ecole de Paris, care îsi distrugea periodic pânzele, asa îmi păstrez eu nepicturile. Pictura involuntară mă preocupă, fiindcă arta voită (cu tendinþă sau fără) e artificială, nesinceră, nespontană. Tudor Negoescu: – Care este destinul unui scriitor de limba română în străinătate? Florentin Smarandache: - Vorbind despre destin l-as aminti pe P. Pandrea care, în eseul “Sociologia si metafizica Olteniei” făcea remarca: “Noi suntem olteni, peste acest destin nu se trece!” Ca scriitor de limba română, în străinătate nu prea ai destin, te poti rata foarte usor. Nu prea ai sanse. Doar să scrii pentru o măruntă gazetă a diasporei românesti. Si, cu mici excepþii, nu se poate trăi din literatură. Dar eu sunt optimist. Mă bazez pe voiciunea inteligentei oltenesti, pe ambitia specifică oltenilor si pe sansa de a trăi în lumea liberă! Încerc să-mi traduc operele în engleză, să iau contact cu scriitori de prin diverse tări, să am cărti în cât mai multe biblioteci mari. Îmi construiesc sigur destinul. Tudor Negoescu: – Deci, cum vă simtiti în America? Florentin Smarandache: – Parafrazîndu-l pe Petre Roman as zice că mă simt ca dracu. Adică, serios acum, mă simt foarte izolat. Fierb în suc propriu! În orăselul actual, Gallup, n-am nici-o comunitate românească, în afară de familia mea. Mă mai salvează activitatea universitară, cât de cât. În timpul liber stau călare pe telefon si pe calculator. Trimit de zor mesaje prietenilor si rudelor din tară. As vrea să am confortul american, dar să trăiesc printre prietenii mei din România. Le duc dorul. Tudor Negoescu: –Ca matematician, ce definitie dati Paradoxismului? Florentin Smarandache: – Rezumând, as spune: Totul este posibil, chiar si imposibilul! Tudor Negoescu: – Când trăiati în tară, erati un fan recunoscut al echipei de fotbal Universitatea Craiova. Ce mai stiti despre ea? Florentin Smarandache: – Mă îngrijorează, chiar sunt mâhnit când aflu de la prieteni că echipa fanion a Olteniei a ajuns ciuca bătăilor într-un campionat, nici el prea serios. Leii din Bănie au ajuns niste mâte jigărite. Am auzit că ne bat acum până si blajinele echipe moldovene, altădată victime sigure în meciurile cu noi. Păcat! Tudor Negoescu: – Vă multumesc pentru amabilitatea dvs, si vă doresc succes în lupta cu îngerul paradoxist! Florentin Smarandache: – Si eu vă multumesc! A consemnat Tudor NEGOESCU |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate