Florentin Smarandache s-a născut la 10 decembrie 1954,
la Bălcesti, Vâlcea. Este de profesie informatician.
Între anii 1982-1984 activează ca profesor de
matematică în Maroc.
Persecutat pe motive politice, este dat afară din
învătământ. Fuge din tară în anul 1988, ajungând în
Turcia. După 2 ani de lagăr, emigrează în S.U.A., unde
trăieste si în prezent. Este profesor de matematică la
Universitatea din New Mexico. Este celebru în Teoria
Analitică a Numerelor prin notiunile care-i poartă
numele, Functii si Secvente Smarandache. Îsi leagă
destinul de o nouă miscare avangardisă, Paradoxismul.

Tudor Negoescu: – Stimate d-le Florentin Smarandache,
sunteti recunoscut drept întemeietorul, sufletul
Miscării Literare Paradoxiste.
Cum a apărut această miscare cu caracter
neoavangardist?

Florentin Smarandache: – La începutul anilor `80,
supărat pe lume, m-am retras în studiul matematicii.
Dar mi-am dat seama că nu puteam protesta împotriva
totalitarismului prin intermediul cifrelor, ecuatiilor
si figurilor geomerice. Aveam nevoie de o defulare. Si
am găsit-o în scris.
Paradoxismul a pornit ca un protest anti-totalitar
împotriva unei societăti închise, România anilor 1980,
unde întreaga cultură era manipulată de un singur
grup. Numai ideile lor contau. Noi, ceilalti, nu
puteam publica aproape nimic. Eram tratati ca niste
marionete. Era o situatie umilitoare.
Ermetismul acestei societăti mă adusese la disperare!
Si-atunci am zis: hai să facem literatură… fără a face
literatură! Să scriem… fară sa scriem nimic.
Tudor Negoescu: - Cum e posibil asa ceva? Vreti să
detaliati ?
Florentin Smarandache: - Cum? Simplu:
literatura-obiect. “Zborul unei păsări”, de pildă,
reprezenta un “poem natural”, care nu mai era nevoie
să-l scrii, fiind mai palpabil si perceptibil decât
niste semne asternute pe hârtie, care, in fond, ar fi
constituit un “poem artificial”: deformat, rezultat
printr-o traducere de către observant a observatului,
iar orice traducere falsifică într-o anumită măsură.
“Masinile uruind pe străzi” formau un “poem citadin”,
“Tăranii cosind” un “poem semănătorist”, “visul cu
ochii deschisi” un “poem suprarealist”, “vorbirea in
dodii” un “poem dadaist”, “conversatia în chineză
pentru un necunoscător al acestei limbi” un “poem
lettrist”, “discutiile alternante ale călatorilor,
într-o gară, pe diverse teme” un “poem postmodernist”
(inter-textualism).
O clasificare pe verticală? “Poem vizual”, “poem
sonor”, “poem olfactiv”, “poem gustativ”, “poem
tactil”.
Altă clasificare în diagonală: “poem fenomen (al
naturii)”, “poem stare sufletească”, “poem
obiect/lucru”. În pictură, sculptură analog – toate
existau in natură, de-a gata.
Deci, un protest mut am facut!
Mai tarziu, m-am bazat pe contradictii. De ce? Pentru
că trăiam în acea societate o viată dublă: una
oficială – propagată de sistemul politic, si alta
reală. În mass-media se promulga că “viata noastră era
minunată”, dar în realitate “viata noastră era
mizerabilă”. Paradoxul in floare! Si atunci am luat
creatia în deriziune, în sens invers, sincretic.
Astfel s-a născut paradoxismul. Bancurile populare, la
mare vogă în “Epoca” Ceausescu, ca o respiratie
intelectuală, au fost surse de inspiratie superbe.
“Non”-ul si “Anti”-ul din manifestele-mi paradoxiste
au avut un caracter creativ, nicidecum nihilistic (C.
M. Popa). Trecerea de la paradoxuri la paradoxism a
descris-o foarte documentat Titu Popescu intr-o carte
clasică asupra miscarii: “Estetica paradoxismului”
(1994). Pe când I. Soare, I. Rotaru, M. Barbu, Gh.
Niculescu au studiat paradoxismul in opera mea
literara. N. Manolescu se exprima despre un volum de
versuri al meu că este "în răspăr".
Tudor Negoescu: –Cu ce alte înfăptuiri se mai poate
mîndri Miscarea Paradoxistă?
Florentin Smarandache: – În 1993 am efectuat un turneu
paradoxist în Brazilia pe la universităti si asociatii
literare, cu multe conferinte.
În decursul a 20 de ani de existentă a paradoxismului,
s-au publicat 25 de carti si peste 200 comentarii
(articole, recenzii, note), plus 3 antologii
internationale cuprinzând circa 300 scriitori de pe
glob, cu texte în diverse limbi. Anul acesta, în
decembrie, voi edita cea de-a patra antologie
internatională de literatură paradoxistă. În paginile
ei îsi vor găsi locul si câtiva autori din România,
care au îmbrătisat ideile Paradoxismului, trei dintre
ei fiind chiar craioveni de-ai nostri!.
În SUA editez revista “The Paradoxist Literary
Movement Journal”(multilingvă).
Tudor Negoescu: – Ce mentori, ce modele artistice ati
avut, d-le Smarandache?
Florentin Smarandache: - Unii comentatori mă văd ca pe
un continuator al unor Tristan Tzara, Urmuz, Adrian
Maniu, Jacques Prevert, Eugen Ionesco, că as practica
o artă a absurdului, că as fi un exorcist al ideii de
literatură! Eu declar că nu am avut un premergător
care să mă fi influentat, ci m-am inspirat din
situatia pe dos care exista în tară. Am pornit din
politic, social, si treptat am ajuns la literatură,
artă, filozofie, chiar stiină.
Prin experimente bazate pe contradicii s-au adus
termeni noi în literatură, artă, filozofie, stiintă,
chiar si noi proceduri, metode, algoritmi de creatie.
Într-unul dintre manifeste propusesem deturnarea
sensului, de la figurat la propriu, interpretari n
contra-sens ale expresiilor si cliseelor lingvistice,
etc.
Tudor Negoescu: – Un critic avansa ideea că dvs. ati
propune, mai degrabă” o nouă dezordine” în lumea
artelor. Cum comentati?
Florentin Smarandache: - Câinii latră, caravana
trece. Adevărul e că toti care propuneau un stil nou
provocau o aparentă nouă dezordine. Vezi cubistii,
futuristii, minimalistii, suprematistii (Malevich),
constructivistii (Kupka, Gabo, Rodchenko),
deconstructivistii (în arhitectură), barochistii,
orphistii, populistii, Arta Op(tică) (Vasarely), Pop
Art si asamblistii (Andy Warhol, Wayne Thiebaud, Roy
Lichtenstein), conceptualistii, abstractionistii.
Chiar si incercări mai putin cunoscute precum, de
pildă, rayonismul (Larionov, Goncharova), bazat numai
pe raze liniare de lumină în pictură, a trezit
interesul unui Kandinski.
Îmi plac experimentele, sînt înnebunit după ele; iar,
de aici, se ajunge la debalansare, si iar la un
echilibru în dezechilibru. Nimic nu poate rămâne
static. Am admirat miscările de creatie, si le-am
citit regulile nu pentru a le urma, ci a le încălca.
Precum Chaim Soutine, peintre maudit, între cele două
războaie, de la Ecole de Paris, care îsi distrugea
periodic pânzele, asa îmi păstrez eu nepicturile.
Pictura involuntară mă preocupă, fiindcă arta voită
(cu tendinþă sau fără) e artificială, nesinceră,
nespontană.
Tudor Negoescu: – Care este destinul unui scriitor de
limba română în străinătate?
Florentin Smarandache: - Vorbind despre destin l-as
aminti pe P. Pandrea care, în eseul “Sociologia si
metafizica Olteniei” făcea remarca: “Noi suntem
olteni, peste acest destin nu se trece!” Ca scriitor
de limba română, în străinătate nu prea ai destin, te
poti rata foarte usor. Nu prea ai sanse. Doar să scrii
pentru o măruntă gazetă a diasporei românesti. Si, cu
mici excepþii, nu se poate trăi din literatură. Dar eu
sunt optimist. Mă bazez pe voiciunea inteligentei
oltenesti, pe ambitia specifică oltenilor si pe sansa
de a trăi în lumea liberă!
Încerc să-mi traduc operele în engleză, să iau contact
cu scriitori de prin diverse tări, să am cărti în cât
mai multe biblioteci mari. Îmi construiesc sigur
destinul.
Tudor Negoescu: – Deci, cum vă simtiti în America?
Florentin Smarandache: – Parafrazîndu-l pe Petre
Roman as zice că mă simt ca dracu. Adică, serios acum,
mă simt foarte izolat. Fierb în suc propriu! În
orăselul actual, Gallup, n-am nici-o comunitate
românească, în afară de familia mea. Mă mai salvează
activitatea universitară, cât de cât. În timpul liber
stau călare pe telefon si pe calculator. Trimit de zor
mesaje prietenilor si rudelor din tară. As vrea să am
confortul american, dar să trăiesc printre prietenii
mei din România. Le duc dorul.
Tudor Negoescu: –Ca matematician, ce definitie dati
Paradoxismului?
Florentin Smarandache: – Rezumând, as spune: Totul
este posibil, chiar si imposibilul!
Tudor Negoescu: – Când trăiati în tară, erati un fan
recunoscut al echipei de fotbal Universitatea Craiova.
Ce mai stiti despre ea?
Florentin Smarandache: – Mă îngrijorează, chiar sunt
mâhnit când aflu de la prieteni că echipa fanion a
Olteniei a ajuns ciuca bătăilor într-un campionat,
nici el prea serios. Leii din Bănie au ajuns niste
mâte jigărite.
Am auzit că ne bat acum până si blajinele echipe
moldovene, altădată victime sigure în meciurile cu
noi. Păcat!
Tudor Negoescu: – Vă multumesc pentru amabilitatea
dvs, si vă doresc succes în lupta cu îngerul
paradoxist!
Florentin Smarandache: – Si eu vă multumesc!


A consemnat Tudor NEGOESCU