Se pot identifica, privind retrospectiv ultimii cincizeci de ani, cateva generații cu caracteristici specifice, care s-au perindat istoric și sociologic, pe scena istoriei contemporane: generația “baby boomers”, generația “rock-ului”, generația “Vietnamului”, generația X…

În cazul României: generația Colectivizarii, generația Canalului, generația “Decrețeilor”, generația “epoca de aur”, apoi generația Revoluției. Oricum, dacă le-am aduna și pune pe toate într-o singură generație, cea a părinților și bunicilor noștri, am putea-o numi “generația de sacrificiu”. Este generația celor care au trăit improvizat, într-o așteptare permanentă a “eliberării”. Ascultând Europa Liberă, spunând bancuri gen “un român, un rus și un american vorbeau despre…”, aplaudând când era de așteptat să se aplaude, mergând la biserică din când în când pentru a face frondă și așteptând cu anii o excursie în Bulgaria, să mai schimbe peisajul…

Da, a fost generația părinților noștri, generația de sacrificiu care s-a adaptat comunismului model chinezesc Mao-ist și nord-corean, Kim-Ir-Sen-ist. Iar după atâția ani de la dispariția lui ca sistem oficial, dragii noștrii tați și mame nu reușesc să iasă din tiparele lui deformante. Pe atunci priveau cu jind la societatea de consum.

Acum privesc nostalgic înapoi, trăind în trecut, incapabili de a accepta faptul că nici un model social nu este perfect și că sistemul capitalist, departe de a fi raiul pe pămând, are și el, oho, destule limitări și neajunsuri. Apoi am venit noi, "generația celor care le pleacă", cum ne-a numit H.R. Patapievici. Le-am preluat frustrările și visurile deopotrivă, și am plecat de acasă care pe unde ne-am descurcat.

Mai întâi nu prea departe, în Yugoslavia, pe la începutul anilor 90, ca să săpăm porumbul sârbilor, să le vindem farfurii de Alba Iulia, și să venim înapoi cu dinari și mărci, cu trenul de noapte la sfârșit de săptămână din gară de la Zemun. Apoi Germania, Franța, Belgia… Europa lor, acum și a noastră cumva, câte trei luni. Târând geamantane găsite la floch-market, netunși (costă!), muncind în construcții, cu gând să venim acasă după trei luni într-un Golf Diesel sau să ne cumpărăm Dacie nouă și să plecăm înapoi.

Apoi mai departe, Spania, Iranda, țările nordice…, SUA... Trăind veșnic improvizat, înghesuiți câte cin’șpe în mansarde ieftine, amânând fericirea până la găsirea unui serviciu permanent, sau unui statut sigur. Bani grămadă, familie vraiște. Dar încă un an și gata, las-că ne întoarcem. Pe bune… Și apoi încă unul. Ba nu, doi, ca să am de-ajuns să deschid o afacere și să mai respir și eu puțin…. Da p-ormă serios mă-ntorc. Și-așa cu criza asta, nu mai am cu să stau mult...

Fac și eu parte din generația aceasta jumi-juma. Sunt dintre cei ce au trupul aici dar sufletul dincolo…. Sau invers dar tot dihotomic... Dezamagiți de prezent,trăim în trecut și visăm un viitor în care ne reîntoarcem acasă. Eventual cu suficienți bani să ne luăm o căsuță a noastră, să o mobilăm și să o dotăm cum aveam dincoace unde plătim rate peste rate, bobânzi peste dobânzi.

Suntem generația care pune de-o parte pentru mai departe. Care vorbește cu părinții prin Skype. Generația care trimite SMS-uri cu Crăciun Fericit și Christos a-nviat prietenilor împrăștiați prin toată lumea, care postează poze pe Facebook cu mese încărcate și ține bloguri pastel în trei culori pentru că nu vrea se să înstrăineze cu totul. Păi așa, provizoriu. Doar , până la pensie, când poate vor veni înapoi. Poate.

Suntem generația din afară care ține de fapt economia dinăuntru, prin miliardele de euro/dolari trimiși acasă, investiți acasă, visați acasă, că doar-doar, într-o bună zi… or să venim și noi, fizic, acasă. Vorba cântecului celor de la Phoenix: ”Lasă-lasă, lasă-lasă/ C-om ajunge noi acasă”…. La mămăligă grasă (asta am adăugat-o eu de poftă)...

Suntem generația celor care vrem cumva să ne întoarcem și nu mai putem. Să ne întoarcem la telemea, la mălai grisat, la sarmale, la cozonac cu stafide și esență de rom. La terenul de baschet din curtea liceului. La colidele de Craciun. La cireșul din spatele grădinii bunicilor. La copilarie,. La predicile entuziaste despre revenirea lui Christos. La România pe care ne-o amintim nostalgic. O Romanie dispărută. Dispărută pentru totdeauna. Rămasă provizoriu doar în închipuirea noastră.

Ce faci? Cum adică "”deocamdată bine”"? Adică mai pe șleau provizorat permanent.… Doar planuri pentru pensie și nimic mai mult? Generația de-afară e în pericol de-a rămâne eschatologic pe dinafară. În primejdie să rateze a fi generația mileniului care va pune capăt tuturor generațiilor de la A la Z ale acestui pământ. Vino Doamne.
Deșteaptă-te române!
Trezește-te așteptătorule!