poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-10-24 | |
Mulți -dacă nu, foarte mulți- găsesc în cărți și ziare, sau utilizează în articole, în conferințe și chiar în conversații curente, expresii ca Homo homini lupus", sau ""De la Anna la Caiafa", sau "După mine, potopul!" sau "Sabia lui Damocles", sau "Nodul Gordian", sau "Fata morgana", sau atâtea altele, dar iarăși mulți –dacă nu foarte mulți- nu știu uneori cum și când s-au născut aceste vorbe, nu știu alteori când și cum pot fi just folosite. De aici se ivesc interpretări false, invocări nepotrivite, confuzii regretabile.
N-am exagera afirmând ca, în epoca de cultură modernă, aproape nu există om care să nu folosească zilnic un proverb, o maximă, un citat, ca aliment al condeiului sau al conversației. Articolele prezentate sunt însoțite de comparații, echivalente, exemple, explicații si comentarii proprii. Numai un numar redus de expresii , ale căror definiții se fac , în mod aproape obligatoriu, cu aceleași noțiuni în mai toate limbile, au fost prezentate în versiuni cu cele din Larousse, Brewer’s sau alte dicționare străine. IST. A fi (sau a ajunge ) la aman Aman este un cuvânt turcesc, o exclamație care echivalează cu “Îndurare! Iertare!” Folosită de turci îndeosebi când erau siliți să se predea într-o bătălie, sau când implorau grația de a li se cruța viața. Din vremea acelor lupte a rămas în limba noastră expresia “a ajunge la aman”, spre a desemna o situație în care te afli la mare strâmtoare, la mare nevoie. Exemple: „Filosof de-aș fi – simțirea-mi ar fi veșnic la aman” (Eminescu). "A, horse, a horse, my kingdom for a horse" (engl. "Un cal, un cal, regatul meu pentru un cal !) Sunt faimoasele cuvinte din piesa Richard al III –lea de Shakespeare (act.5, sc.4) Orgoliosul rege al Angliei le-a rostit în clipe de mare disperare, după ce a fost înfrânt în lupta de la Bosworth (1485). Văzându-se pierdut, era hotărât sa-și dea regatul pentru un cal, spre a fugi și a-și salva viața. De aceea acest citat trebuie întrebuințat când cineva e în stare sa ofere totul spre a obține un lucru mic dar foarte necesar într-o împrejurare anumită. Eminescu în Sărmanul Dionis, a folosit o expresie apropiată: “Un regat pentru-o țigară, s-umplu norii de zăpadă cu himere!”Iar în nuvela Trei ani, o eroină a lui Cehov dă ”un regat pentru un pahar de ceai!” Alea iacta est (lat. “Zarurile au fost aruncate”) Aceste cuvinte au fost rostite – după cum spune istoricul latin Suetoniu in “Vietile celor 12 împărați”, cap. 32 – de către Cezar (anul 49 î.e.n.) în momentul în care a traversat Rubiconul, după o lungă ezitare. Astfel Cezar și-a riscat viața, căci o lege specială a senatului roman interzicea trecerea cu trupe a Rubiconului (râul de hotar dintre Italia și Galia cisalpină) spre a evita astfel incursiunile armate împotriva Italiei pregatite de comandanti ambițioși la granița de nord a țării. Cuvintele “Alea lacta est”, ca și expresia “A trece Rubiconul” au deci înțelesul: “Soarta va decide!” și sunt folosite când, după ce ai șovăit mult, iei o hotărâre importantă. Dar există, uneori, tendința de a întrebuința aceste cuvinte și cu o nuantă comică, în situații care nu au nimic grav. Al șaptelea cer – se zice și “al nouălea”, iar Vasile Alecsandri ajunge chiar și la al … nouăsprezecelea (“visul … m-a ridicat în al nouăsprezecelea cer”). Expresia este bazată pe credința celor vechi, că cerul ar fi alcătuit din mai multe bolte (de aici pluralul: ceruri). Filozoful Aristotel, care își imagina că cerurile sunt de cristal, susținea existența a opt ceruri. Alții au fost mai generoși (de pildă, în secolul al XIII-lea, regele Alfons al X-lea al Castiliei, care se ocupa de astronomie, demonstra că sunt … 127!). Mulți erau mai zgârciți: teologul Tomasso d’Aquino, care a trăit în același secol, susținea existența a șapte ceruri; poetul Dante a descris nouă. Și fiindcă, o dată cu stabilirea numărului de ceruri, se stabilea și o ierarhie între ele, rezervându-se cele mai de sus “preafericiților”, se înțelege că a spune “sunt în al șaptelea cer” sau “ma simt în al nouălea cer”, înseamnă a te socoti în starea cea mai fericită, în culmea desfătării și a bucuriei! IST. Alter ego (lat. “Alt eu”, “Al doilea eu”) Ephestion, aghiotantul lui Alexandru cel Mare și prietenul său nedespărțit la treabă și la petreceri, a fost, cum s-a spus, un alter ego al regelui Macedoniei. Filosoful grec Zenon recunoștea că fiecare discipol din școala sa stoiciana “Porticul” era un alter ego al lui. Expresia se mai folosește și în cazul în care doi prieteni inseparabili, tovarăși de luptă și idei, își reflectă exact părerile și gândurile. “Cititorul este un alter ego, este cel pentru care scriu” – Nichita Stănescu. LIT. Alte măști, aceeași piesă – cunoscut vers din Glossa lui Eminescu. Se folosește când vrem să arătăm că numai oamenii s-au schimbat, dar situația rămas la fel ca înainte. Poetul întărește această idee în versul următor: alte guri, aceeși gamă. De obicei, se citează numai unul dintre cele două versuri. Expresia este echivalentă cu zicala franceză care provine dintr-o operetă: „La même Jeannette, mais autrement coiffée” (Aceeași Jeannette, dar altfel pieptănată), sau cum se spune la noi : Aceeași Mărie, cu altă pălărie! A opta minune Expresia „cele șapte minuni ale lumii” înglobează cele șapte monumente celebre ale antichității, culmi la care ajunseseră știința, tehnica si mai ales arhitectura orientală și greco-romană. Iată-le în ordinea cronologică a construirii lor: 1) Piramida cea mare de la Giseh, 2) Grădinile suspendate din Babilon (sau, ale Semiramidei), 3) Templu Artemisei din Efes, 4) Mausoleul din Halicarnas, 5) Statuia lui Zeus din Olimpia, 6) Farul din Alexandria si 7) Colosul din Rodos. Aceste monumente au fost denumite „minuni”, nu în sens de „miracol” mistic, de fenomen supranatural, ci în accepțiunea de realizări excepționale, care depășeau tot ce se contruise până atunci. În acest spirit, orice înfăptuire grandioasă, orice invenție extraordinară a geniului omenesc primea , prin analogie, denumirea de „o noua minune”, sau „o adevărată minune”, sau mai ales „a opta minune”. Astfel, după apariția electricității, în secolul trecut, s-a spus pe bună dreptate că ea este o a opta minune, datorită contribuției uriașe pentru istoria civilizației. Și cu egală dreptate, se spune astăzi ca energia atomică, deschizând căi uluitoare pentru progresul omenirii, constituie și ea a opta minune a lumii. După cum se vede, nu se continuă numerotarea: a noua, a zecea minune, etc. Monumentele antichității rămânând „cele șapte minuni” de bază, fiecare nouă realizare genială este socotită a opta minune a vremurilor moderne, a epocii respective. FOL. (A seduce pe) Apa Sâmbetei, adică: a dispărea, a se pierde. După o veche credință mistică, apa Sâmbetei era un râu care se vărsa în Infern.Legenda pretinde că apa fierbea toată săptămâna și numai sâmbăta se potolea, de unde i se trage și numele. A se duce pe această apă, înseamnă deci: a se prăpădi. „Avutul lor se va duce pe apa Sâmbetei”, scria Sandu-Aldea (În umbra plugului). IST. Après moi le déluge (fr. „După mine potopul”) Cuvinte atribuite faimoasei curtezane, marchiza de Pompadour, favorita regelui Ludovic al XV-lea al Franței. Suveranul și-a însușit aceste cuvinte ca o concepție, ca o linie de conduită, ducând o viață de huzur și desfațări deșănțate, fără să-i pese ce se va întâmpla după moartea lui. De aici expresia “după mine potopul “ a ajuns o deviză a omului egoist, care nu trăiește decât pentru interese și plăceri personale. A priori (lat. “Din cele precedente”, “Din ceea ce este mai dinainte”). Apriorismul este o concepție filozofică raționalistă, inițiată de Imm. Kant, care preconizează în mod agnostic caracterul independent de experiență (aprioric) al cunoașterii esenței și în speță al categoriilor. Când cineva pretinde că cunoaște ceva dinainte, se spune că știe aprori. Uneori este întrebuințat și derivatul: aproric. A quila non capit muscas (lat. “Vulturul nu prinde muște”) -proverb latin, foarte răspândit. Se folosește și azi, la fel ca în vremea lui, spre a semnala metaforic că lucrurile fără însemnătate nu trebuie să constituie o preocupare pentru un om de seamă, întocmai cum vulturul semeț nu se interesează de niște biete musculițe. (Vezi loc. De minimis non curat praetor). LIT. A se bate cu morile de vânt De trei veacuri și jumătate sunt cunoscute aventurile lui Don Quijote, eroul celebrului scriitor Cervantes. Între alte isprăvi din timpul peregrinărilor sale, faimosul „cavaler” a pornit să se lupte cu niște mori de vânt pe care, în închipuirea lui înfirbântată, le luase drept adversari. De atunci, a te bate cu morile de vânt, înseamnă a te lupta cu năluci, cu himere. ”Să ai ... o victorie care să-ți dea toate satisfacțiile, nu să te bați cu morile de vânt ca un zevzec...” (Cezar Petrescu, Întunecare) BIB. A se vinde pe un blid de linte Expresia, foarte veche si raspândită, vine din biblie, care era pe vremuri singura carte pe care o învățau și ... neștiutorii de carte. Se povestește ca Esau, întâiul născut al patriarhului Isac, reveninând într-o zi acasă de la câmp, obosit și înfometat, i-a cerut lui Iacob, fratele său geamăn, să-i dea și lui să mănânce din lintea pe care acesta o gătise. Iacob, care încă din pântecele mamei (spune legenda) se afla într-o mare rivalitate cu Esau, fu de acord să-i dea un blid de linte, dar cu condiția ca fratele său să-i cedeze în schimb dreptul de primogenitură (de primnăscut), care la orientali, ca și la casele domnitoare, era legat de anumite privilegii. Târgul s-a făcut, si acel biet “blid de linte” a ajuns de atunci în multe limbi și în multe guri. Expresia înseamnă: a te vinde pe o nimica toată, a-ți închiria serviciile pentru o bagatelă, etc. A-și da arama pe față Această locuțiune ne-a rămas din vremea banilor de aur si argint. Falsificatorii de monede le făceau din aramă și le acopereau numai cu un strat foarte subțire de metal prețios. După un timp de întrebuințare, când se rodea pojghița de aur sau de argint, apărea de dedesubt arama banilor falși sau „calpi”, cum li se spunea pe atunci. De aici s-a născut vorba “a-și da arama pe față”. Prin analogie, această expresie se aplica persoanelor care, ca și monedele contrafăcute de pe vremuri, își dau deodată pe față năravurile și intențiile rele ce stăteau până atunci ascunse sub un zâmbet prefăcut sau sub vorbe poleite. Zmeul din Poveștile unchișului sfătos ale lui Petre Ispirescu „își dete arama pe față – scrie autorul – căci prinse a prigoni lumea...” A-și pune cenușă pe sau în cap – în sensul de pocăință. Această curioasă expresie vine de la obiceiul evreilor din antichitate care, la o mare durere sau pentru o adâncă remușcare, își sfâșiau, ca Iov, veșmintele, se acopereau cu un sac și-si puneau cenușă pe cap, cenușa fiind considerată la cei vechi ca un semn de doliu. Obiceiul acesta este consemnat în mai multe locuri în biblie și de acolo, dându-i-se un sens figurat (de manifestare exterioară a unei dureri), a devenit o expresie curentă. Ea poate fi folosită și la modul ironic, așa cum o întâlnim la Cehov care, într-o scrisoare din anul 1888, scria: „...dacă bunăvoința pe care o manifest întâmpină neîncredere, nu-mi rămâne decât să-mi pun cenușă pe cap și să mă închid într-o tăcere de mormânt.” IST. A spune brașoave Brașoave înseamnă palavre, minciuni. Cuvântul vine de la Brașov, iar expresia de la negustorii brașoveni de odinioară, care aducându-și marfa la țară, o recomandau cu tot felul de laude exagerate, de baliverne și reclame viclene. MIT. Atlas – rege legendar al Mauritaniei. Refuzând să-l găzduiască pe Perseu, acesta plin de mânie, i-a arătat capul înspăimântător al Meduzei. În clipa aceea, Atlas se prefăcu în munte: barba și părul se transformară în păduri, mâinile și picioarele în stânci, iar capul într-un pisc înălțat până la cer. Mitografii l-au imaginat pe acest uriaș, susținând pe umerii lui întreaga bolta cerească.De aceea comparația este folosită pentru cineva care trebuie să ducă în spinare sarcini foarte grele. Heine are o poezie care începe astfel: „Un jalnic Atlas sunt și eu! O lume/ Întreaga lume-a chinului o port”. În Scrisoarea I, Eminescu, zugrăvind pe bătrânul dascăl care ține „universul fără margini în degetul lui mic”, îi întregește portretul cu urmatoarele versuri: “Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umeri, Așa el sprijină lumea și vecia într-un număr…” BIB. A trăi ca în sânul lui Adam – Expresia e foarte veche și înseamnă: “a trăi fericit”, “a trăi ca în paradis”. Ea se trage din evanghelia lui Luca (c. XVI, v.22 și 23), unde se spune despre săracul Lazăr că a murit și a fost dus la sânul lui Avram. O găsim la foarte multe popoare: la ruși (vezi Saltîkov - Șcedrin, Opere Complete, vol.5), la englezi (vezi Shakespeare, Richard al III-lea). La noi o întâlnim și sub o altă formă, mai rară (vezi: Ion Creangă), de „Sânul lui Dumnezeu”. Expresia se explică prin obiceiul din vechime, încă de pe vremea patriarhului Abraham, de a primi un oaspete scump sau un prieten, în semn de dragoste și căldură sufletească. A trăi ca un bimbașa - e o expresie prin care se înțelege „a trăi în belșug”. Expresia vine de la numele unui faimos căpitan de arnăuți din timpul zaverei (1821), Bimbașa Sava, care se îmbogățise de pe urma hoților la drumul mare, pe care avea misiunea să-i prindă; și făcând averea ușor, își îngăduia să trăiască pe picior mare. Aut Caesar, aut nihil (lat. „Ori Cezar (împărat), ori nimic”) – cum s-ar zice pe românește „ori Stan, ori căpitan”. Se întrebuințează atunci când vrei sa spui, într-o formă mai hotărâtă, că joci cartea cea mare: „ori sunt totul, ori mai bine nimic”. Deviză a oamenilor foarte ambițioși; paternitatea expresiei este atribuită faimosului Cezar Borgia, cardinal și om politic italian, care și-a bizuit faima și puterea pe un nesfârșit lanț de crime, de trădări și nelegiuiri perfide (la începutul secolului al XVI- lea). IST. Banul n-are miros Împăratul roman Vaspasian (69-79 e.n.), găsind visteria goala, dupa domnia lui Nero și a urmașilor acestuia, nu s-a dat în lături de la nici un mijloc pentru a strânge bani. Printre taxele pe care le-a pus, a fost și una asupra closetelor publice (de aici și numele de vaspasiene dat acestor toalete). Într-o zi fiul său Titus (viitorul împărat) i-a spus ca poporul râde si bârfește, fiindcă se scot bani dintr-o asemenea sursă. Vaspasian i-a pus o meneda sub nas, zicându-i „Non olet” (nu miroase), adică: „Uite, banul n-are miros!” Vorba a prins și a fost întrebuințată spre a-i ironiza pe cei care folosesc, fără scrupule, chiar cele mai urâte mijloace pentru a câștiga bani. Better a witty fool, than a foolish wit (engl. „Mai bine un isteț nebun, decât un nebun isteț ”) – E o reflecție a Bufonului din comedia “A douăsprezecea noapte” de Shakespeare (act.I, sc.5). Traducerea lui Mihnea Gheorghiu subliniază limpede înțelesul: „decât un nebun care face pe deșteptul, mai bine un deștept care face pe nebunul”. (Shakespeare, Opere, vol.7, pag. 227). Se folosește uneori în sensul zicalei noastre: „Mai bine un deștept la pagubă, decât un nătâng la câștig.” Briller par son absence (fr. „A străluci prin absență”). Tacit povestește în „Anale” (III, 76) că Iunia, soția lui Cassius si sora lui Brutus, a primit toate onorurile la moartea ei (sub cârmuirea lui Tiberiu). După obiceiul roman, în cortegiul funerar erau purtate portretele rudelor defunctei. Numai figurile lui Cassius si Brutus lipseau, întrucât era interzis ca la asemenea procesiuni să fie înfătișate chipurile ucigașilor lui Cezar. Totuși cei “doi mari absenți” erau prezenți în mintea tuturora. (Praefulgebant Cassius atque Brutus, eo ipso quod effigies eorum non visebantur - Cassius și Brutus străluceau tocmai pentru că lipseau chipurile lor). Folosind această sursă istorică, scriitorul francez Marie Joseph de Chénier, în tragedia Tiberiu (I, 1), apărută in 1818, spunea că „Brutus et Cassius brillaient par leur absence”. Astăzi expresia se întrebuințează, de obicei în ironie, la dresa unei persoane care lipsește, dar a cărei prezență nu trece neobservată. IST. Bucefal (în vorbirea populară Ducipal) numele vestitului cal al lui Alexandru cel Mare, regele Macedoniei (356-323 î.e.n.). Se spune că numai el era în stare să-l încalece și să-l tină în frâu. În repetate rânduri credinciosul animal a salvat viața stăpânului său în lupte periculoase. A fost omorând în India și pe locul acela, Alexandru, în amintirea calului iubit, a întemeiat orașul Bucefalia. Prin analogie, numele de Bucefal (sau Ducipal)se dă unor aprigi cai de bătălie sau de paradă. De asemeanea este folosit, prin antifrază (adică cu înțeles contrar celui obișnuit), pentru caii obosiți si bătrâni. În ironie se spunea despre mârțoaga lui Sancho Panza, aghiotantul lui Don Quijote, că ar fi un ... Bucefal! Burtăverde -poreclă ironică pentru burghez și mai ales pentru negustorul de odinioară. Zugrăvind, într-o comedie, un asemenea specimen din vremea fabricanților și moșierilor, scriitorul Tudor Mușatescu și-a intitulat sugestiv piesa: „Burta- Verde”. Iar în romanul său “Calea Victoriei”, Cezar Petrescu scrie despre un personaj: “Am crezut că-i un îmbogățit de război, un burtăverde”. Comparația s-a născut din faptul că negustorii de altădată purtau un șorț sau un brâu lat de culoare verde. MIT. Călcâiul lui Achile După cum povestește legenda greacă, zeița Thetis, mama eroului grec Achile, în grija ei de a-l apărea de orice primejdie, la cufundat in Styx, râu din Infern, a cărui apă te facea invulnerabil.Dar zeița, când l-a scăldat în apă, l-a prins de călcâi, așa încât Achile a devenit invulnerabil, cu excepția călcâiului de care l-a ținut Thetis. Și într-adevăr eroul a murit în războiul Troiei, nimerit de o săgeată tocmai în călcâi. De aceea expresia servește spre a semnala locul vulnerabil, punctul nevralgic al unei personae. Prin extensiune, se poate utiliza și în alte situații, de pildă atunci când se descoperă partea defectuoasă din argumentația cuiva - și atunci se spune că i-ai găsit “călcâiul lui Achile”. În acest sens expresia a fost folosita într-o cronică cu privire la campionatul mondial de șah: “Și în această deschidere în care Tal se simte atât de tare, Botvinik a găsit ”. Calul troian În antichitate, grecii, asediind zadarnic Troia timp de zece ani, au hotărât – așa cum ne povestește Homer- să cucerească cetatea printr-un vicleșug. Sub pretextul unei ofrande religioase, grecii au construit un uriaș cal de lemn, înăuntrul căruia au fost ascunși cinci sute de soldați; apoi restul armatei s-a prefăcut că se retrage. Atunci troienii au introdus calul în oraș. În puterea nopții, ostașii greci au ieșit din ascunzătoare, au deschis poarta cetății și astfel Troia a fost cucerită printr-o stratagemă devenită celebră de-a lungul veacurilor și cunoscută sub denumirea de “calul troian”. Această expresie caracterizează pe acela care folosește un șiretlic spre a se furișa în tabăra adversă, indică pe dușmanul travestit în binefăcător. I. Berg - va continua- |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate