Sunt clipe în viață când îți pui întrebarea: De ce mă zbat? – și sentimentul renunțării te domină. În astfel de clipe, poate, din întâmplare, „ți se arată calea”. În 28 martie 2005, a apărut un articol despre lansarea cărții „Arestarea, procesul și moartea lui Iisus” de Haim Cohn. Întrebat dacă o carte poate pune capăt unor idei preconcepute, autorul a răspun: „O singură cartea nu este în stare de așa ceva, dar poate crea o opinie publică, iar aceasta, la rândul ei, poate să ducă la o schimbare a lucrurilor”.

Oricât de dureros este să constați asiduitatea cu care unii încearcă să ne convingă de influența slavă din limba română, căreia, în fond, ei îi sunt tributari, prin slugărnicia stalinistă, trebuie să vorbim. Sincer, apreciez talentul și inteligența rusească, dar acest lucru nu mă determină să îmi pierd logica și să șterg cu buretele Antichitatea, numai de dragul apariției slavilor în acest spațiu, după secolul VI. Încă de la Homer, apar referiri la poporul din spațiul carpato-istrian, iar arheologii pot extinde perioada de locuire până la sute de mii de ani, chiar milioane. În acest context, un popor sedentar, care se bazează pe agricultură și pe meșteșugurile ce îi asigură uneltele și obiectele din gospodărie, nu poate fi într-atât de lipsit de inteligență încât să nu-și exprime prin cuvinte activitățile și uneltele folosite.

O dovadă a gradului de dezvoltare a agriculturii este dată de descrierea făcută de Herodot. Grâul era atât de înalt, încât perșii au trebuit să îl secere pentru a putea trece cavaleria. Nici azi nu îmi pot imagina ce fel de agricultură exista în urmă cu aproape 2500 de ani. Dacă spațiul nostru s-a remarcat ca un adevărat grânar încă de pe vremea lui Herodot, cu aproape o mie de ani înaintea invaziei slavilor, cum este posibil ca românii să fi preluat termenul coasă din slavă, după cum afirmă autorii DEX-ului? Obsesiile unora pentru slavonă, care uită că abia în secolul al XV-lea au fost introduse literele chirilice, sunt jenante. Scrierea a fost inventată de Chiril(Constantin) și Metodiu, născuți în Tesalonic, în secolul IX, sub influența scrierii grecești. Interesant că grecii spun COSSA la COASÃ, iar spniolii spun cosa-lucru, cosecha-recoltă, coser-a coase, iar coasta(toracică) de forma unei coase apare și în latină-costa. Poate că, măcar din această înlănțuire de termeni, vom înțelege sensul acestor cuvinte, pe care le-au purtat elinii și goții(despre care istoricul Carlos Troya spunea că sunt geți) până în Spania-țară în care există credința că strămoșii spaniolilor se trag din Deceneu și Zalmoxis. Din negura vremurilor, cusăturile de pe cămăși aveau o încărcătură simbolică și magică, iar firul era purtătorul gândurilor și sentimentelor mamei sau iubitei. Cu acul se „semănau” simboluri și iubire, iar „recolta” era obiectul care proteja ființa dragă. În trecut, femeia a participat și ritualic la semănarea plantelor, ca simbol al fertilității. De aceea, coasa taie recolta(cosecha, în spaniolă), iar cosorul este folosit în viticultură(în care excelam încă din vremea lui Burebista, sec. I î.Hr., când au fost tăiate viile, pentru a se reduce consumul de vin-cu 700 de ani înainte de apariția slavilor în istoria Europei).

Dacă unii specialiști străini consideră zona noastră ca leagăn al poporului indo-european, atunci coasa și cosorul își au originile în acest spațiu și au fost transmise atât slavilor, cât și popoarelor din bazinul Mării Mediterane. Speranța și credința în adevăr vor rodi într-o zi, așa cum crede și Haim Cohn. Atunci se va revizui și DEX-ul!