Biografie Neguș Vasile
Pictorul VASILE NEGUȘ, s-a născut în anul 1967 în Pucioasa și locuiește de la început, și își dorește până la sfârșit, în satul Dealu-Frumos, com. Pietroșița, jud. Dâmbovița. Pictorul și teologul VASILE NEGUȘ este un pictor de factură mistică, bizantină, și este cu creionul în mână de la vârsta de 3 ani, iar traseul vieții îl poartă lucrând și abordând mereu tehnici și stiluri diversificate, ajungând cu darul lui Dumnezeu, ca în a doua parte a vieții, să poată studia și picta mai ales pictură bisericească, iconografică, dar și o pictură de creație proprie, în stilul suprarealist mistic. Tehnicile sunt pe diferiți suporți, de lemn, pânză, piatră și zidărie, și poartă în ele o îndelungată experiență și studii asupra tehnicilor vechi, consacrate. Dar, parcă lipsindu-i ceva, domnul Vasile Neguș, a început să cocheteze și cu scrisul, în special poezia creștină, îmbinând foarte bine imboldul artistic prin “hrana” pentru vedere, adică pictura, și “hrana” pentru auz, adica poezia creștină, amândouă aceste “oferte” ale dânsului, având un puternic caracter iconic, bizantin!...
STUDII: Liceul “Voievodul Mircea”- Târgoviște, Școala de Artă „Octav Enigărescuˮ – Târgoviște, Facultatea de Teologie Pastorală – Targoviște, Facultatea Psihopedagogie - Târgoviște
ACTIVITATE ARTISTICÃ:
-Ȋnainte de anul 1989, participă la expoziții personale și de grup în cadrul școlii și liceului de Petrol – Târgoviște;
-Prima expoziție mai amplă în anul 1990, cu icoane pe lemn și piatră, la Centrul Cultural, Pucioasa;
-Ȋncepând cu anul 1991, participă la mai multe expoziții de grup, la târguri tradiționale și organizează alte expoziții personale în țară și străinatate;
-Activitatea principală are la baza lucrări făcute la comandă, mai ales în domeniul iconografic, bisericesc, dar și al tradiției troiței de la margine de drum;
-Nu a reușit să-și numere toate lucrările de pictură, dar cu aproximație acestea ajung la câteva mii, ele găsindu-se în colecții particulare sau de stat, la sute de colecționari și cumpărători, atât din țară cât și străinătate, cum ar fi: America, Anglia, Spania, Italia, Grecia, Israel, etc.
-Începând cu anul 2014, pictorul și teologul Vasile Neguș, reînvie o mai veche înclinare spre scris, mai ales scrierea de poezie creștină cu înțelesuri adânci teologice și ziditoare de suflet. Astfel, în toamna anului 2015, își face debutul publicând prima carte de poezie creștină, numită “Teologie în poezie”, în comuna sa natală mult prea iubită, Pietroșița. Desigur, va trebui să se împartă acum, între pictură și poezie, însă amândouă, așa cum spune și dumnealui, îi oferă marele prilej de a ”descoperi” Adevărul, prin culoare si litere!..
|