Domnule Ministru Adrian Iorgulescu,

Cum bine știți din notele și avertizările adresate dumneavoastră de către consilierul Gabriela Ciotîngă, „Concursul” pentru ocuparea postului de director al Bibliotecii Naționale a făcut din ea o victimă a stresului provocat de agresiunile și intimidările la care a fost supusă de către conducerea direcției, pentru simplul fapt că a refuzat, într-un târziu, să tot facă parte din Comisii care știu dinainte cine trebuie să fie câștigătorii unor licitații (prefer această exprimare indulgentă pentru a nu fi nevoit să vă atașez câteva zeci de documente de serviciu care să-mi confirme afirmația, demersul fiind inutil, așa cum ați hotărât până acum), fie că este vorba de achiziții făcute de către Ministerul Culturii și Cultelor, fie că ne referim, în cazul de față, la respectarea legilor în baza cărora funcționăm, a propriilor regulamente de ordine interioară și însuși a Regulamentului concursului mai sus menționat. Gestul ei este unul pe cât de simplu pe atât de firesc în cadrul unei instituții care aparține unei administrații centrale din statul de drept, european pe alocuri. Aici, însă, dorința de a respecta legea te relevă sancțiunilor profesionale, oprobiului mediului din instituție și tuturor presiunilor pe care le exercită șefii ierarhici superiori.
În acea zi, 5 aprilie a.c., dar și în cea precedentă, consilierului Gabriela Ciotîngă i-a fost de nenumărate ori rău, două dintre aceste momente petrecându-se chiar în Cabinetul domniei voastre pe când înregistra acele note și avertizări, solicitându-vă de fiecare dată, cu exasperare, o audiență pentru a vă semnala imposibilitatea ei de a participa la ilegalități, chiar temeiul legal... Nimic însă nu a stat în calea conducerii direcției de a o presa continuu să semeze procesele verbale ale acestui așa-zis concurs. Mai mult, documentele de serviciu care vă erau adresate, prin care vi se exemplifica exact încălcările legii și ale Regulamentului, au fost repartizate tot domnului Demeter Andras...
„Detașările” dumneavoastră de problemele interne ale acestei instituții, de o gravitate extremă, nu vă vor asigura confortul și nici nu vă vor deresponsabiliza. Un mandat de ministru nu-și găsește justificare și nici nu se sprijină pe cârpe.
Motivul acestei noi note adresate din interiorul biroului de specialitate, este următorul: astăzi, 19 aprilie 2007, la revenirea din concediu, am primit în copie, sub semnătura domnului director general un fel de răspuns la o simplă informare pe care i-o făcusem în scris în ziua de 5 aprilie a.c.
Vă transcriu conținutul acesteia și copia exemplarului original, peste care domnul Demeter Andras Istvan îmi comunică un fel de înțeles al domniei sale: Domnule director general Demeter Andras Istvan, Începând cu ora 14.30, o voi însoți pe colega mea, consilier Gabriela Ciotîngă, la Spitalul Clinic de Urgență București. Pentru a evita venirea Salvării în fața Ministerului Culturii și Cultelor... Semnat Marius Marian Șolea, datat 5. 04. 2007
În situația în care era colega mea, cred că vă amintiți că ne-ați găsit pe amândoi în fața ușii comune a celor doi secretari generali, încercâd să explicăm cuiva din acest minister întregul înțeles al refuzului ei de a face parte din economia acestui concurs pentru postul de director la Biblioteca Națională, s-a impus ca urgență să o însoțesc la spital din simplul motiv că abia se mai putea ține pe picioare, gestul este unul, din nou, banal, simplu, firesc... Argumentarea legală, lacrimile, rugămințile nu au oprit pe nimeni de aici să înceteze presiunea de tip sovietic. Și, într-adevăr, dacă nu aș fi însoțit-o eu, puteți să primiți lămuriri de la angajatele Cabinetului dumneavoastră, de la secretariatul direcției noastre etc., chemând un taxi, ar mai fi rămas varianta apelului de urgență medicală, lucru care mi s-a părut nepreferabil pentru însăși instituție, cu toate înțelesurile care ar fi decurs de aici. Cum în acel moment, domnul Victor Bădoiu nu mai exista în ministerul culturii și cultelor, fugind chiar în timpul concursului despre care vorbim, dar nu înainte de a se subtitui unui membru al Secretariatului tehnic numit prin Ordin semnat de dumneavoastră, domnealui fiind și cel care a desigilat plicurile care conțineau proiectele intrate în concurs, nu cred că trebuie să vă explic această formalitate, făcută de cineva care nu avea nici o legătură cu acest Concurs..., cum domnul director general, la fel, nu era prezent în minister în acel moment, singura varianta a fost să-l informez în scris. Din nou, crunta banalitate! De altfel, în urma analizelor făcute de urgență, datorită stării în care a ajuns la spital, consilierul Gabriela Ciotîngă a necesitat internare, iar, mai apoi, concediu medical.
Pentru că astăzi, 19 aprilie 2007, la revenirea în minister, am primit în copie, sub semnătura domnului director general un fel de răspuns la o simplă informare pe care i-o făcusem în scris în ziua de 5 aprilie a.c. și niște lucrări de serviciu cu termen de răspuns depășit, înțeleg, foarte bine dispus, că vor fi reluate împotriva mea acțiunile de forță, care m-au consacrat și pe mine și pe instituția din care fac parte unei nepreferabile notorietăți. Dacă nu pot fi înfricoșat de șefii ierarhici superiori, măcar să fiu pedepsit pentru că nu pot să relativizez, aici, trecerea timpului.
Vă transcriu conținutul acelei informări și copia exemplarului original, peste care domnul Demeter Andras Istvan îmi comunică un înțeles al domniei sale:
Domnule director general Demeter Andras Istvan,
Începând cu ora 14.30, o voi însoți pe colega mea, consilier Gabriela Ciotîngă, la Spitalul Clinic de Urgență București. Pentru a evita venirea Salvării în fața Ministerului Culturii și Cultelor...

Domnia sa îmi răspunde: „Nu sunt de acord cu imperativul folosit! prin urmare nu aprob plecarea Dvs.!” După care domnealui, probabil evitând adevăratul înțeles al grijii mele față de imaginea instituției Ministerului și Culturii și Cultelor, îmi scrie că „salvarea poate dacă se impune să vină în fața oricărei clădiri”.
Nu pot să înțeleg unde sesizează dumnealui „Imperativul” într-o comunicare simplă, neutră, fără condiție conotativă. Gramatica limbii române, de partea mea, condițiile fiind obiective, este foarte precisă în acest sens. Imperativul este un adjectiv (care ordonă, poruncitor) sau un mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicție, un sfat, un îndemn, o rugăminte etc. a subiectului.
Pe de altă parte, propoziția imperativă este o propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc. Nici nu cred, din cauza unei experiențe personale, că domnul Demeter Andras să se fi referit la notoriul principiu, al rațiunii practice, enunțat de Immanuel Kant, Imperativul categoric, după care obligația morală are un caracter absolut, necondiționat, spre deosebire de cerințele condiționate ale vieții cotidiene. Această certidudine o am uzitând unul dintre principiile logicii, pentru că este exclus ca, în cazul în care domnul director s-ar fi referit tocmai la această paradigmă kantiană, să nu fi fost acord cu gestul meu…
Cum imperativul pe care îl identifică domnia sa nu există în text, și nu cred că este cazul să insist…, nu există, în mod logic, nici rezoluția în baza căruia a fost hotărâtă (“prin urmare nu aprob plecare Dvs.”), printr-o eroare de percepție sau printr-o judecată intenționat oneroasă. Rezoluția este, așa cum rezultă din scrisul olograf al domnului director, o eroare de receptare/judecată, adică avizul negativ pentru absența mea din minister este nul, cu alte cuvinte, ușor de înțeles, nu îmi pot fi tăiate orele, dincolo de motivarea de natură morală și practică...
În concluzie, domnule ministru, observând că în condica direcției generale, intervalul 14.30 - 17..00 al zilei de lucru 5. 04. 2007, este menționat ca absență a mea din instituție, avizată negativ de către domnul Demeter, vă anunț că, în cazul în care îmi vor fi tăiate acele ore sau dacă vor fi identificate ca act al meu de indisciplină profesională, pentru a mi se confecționa vini imaginare cu scopul de a face unii pe aici ce îi taie capul, ce le ordonă politica partidelor din care fac parte sau grupurile de interese economice, voi chema în judecată MCC pentru toate potlogăriile pe care trebuie să le suport în instituția pe care cu onoare o conduceți. În scris.
Domnule Adrian Iorgulescu, dacă veți considera din nou că nu dumneavoastră vă este adresată această notă, vă rog să nu uitați să o repartizați, familial, domnului Demeter Andras Istvan, chiar dacă domnia sa îi este cauză, inclusiv cauză a întregului scandal care a generat-o indirect.




Consilier Marius Marian Șolea 19. 04. 2007