„Tot ce am văzut frumos și bine, ritmic, dau mai departe. Ce altceva este scrisul?” Peter Handke a rostit aceste cuvinte, și anume într-o convorbire, nu interviu, pe care a avut-o cu prietenul său Peter Hamm. Acum a apărut volumul cu aceste convorbiri :„Es leben die Illusionen” (Trăiesc iluziile); editura Wallstein, 183 de pagini, 20 de euro. Günter Ott de la AUGSBURGER ALLGEMEINE ZEITUNG a scris la 20 decembrie 2006 un scurt articol – pentru o recenzie prea sumar – despre această carte din care aflăm că Handke scrie „de obicei după-masă, între trei și cel mult șase ore”. + + + + + + Sunt mulți în Germania care nu s-ar supăra dacă cel mai controversat literat de limbă germană nu ar mai scrie de loc. (Vezi și Cinci secvențe... nr. 14 și nr. 23)

„Cât de germană este literatura noastră?”, întreabă Ulrich Greiner în săptămânalul DIE ZEIT, din 14 decembrie 2006. Sunt reflectări istorice care au generat această întrebare. Pe timpul unui Johann Wolfgang Goethe și Friedrich Schiller statul național german nici nu a existat, teritoriul Germaniei de azi era împărțit în zeci de state mici și mijlocii. Franz Kafka și-a scris opera literară la Praga, pe atunci un oraș austro-ungar. Peter Handke este austriac și Max Frisch a fost elvețian. Fără îndoială, trebuie făcut întotdeauna o deosebire între națiunea germană și literatura germană sau originea geografică a literaturii germane. „Germana fiind limba cea mai mult vorbită în Europa”, nu este de mirare că literatura acestei limbi este vie (prin existența unor scene literare contemporane) în zone geografice îndepărtate de Germania. Acest fapt are o tradiție istorică. Ulrich Greiner: „Exagerat s-ar putea spune: literatura germană în marea ei majoritate nici nu a fost scrisă de germani, în orice caz nu de cei care s-au simțit deosebit de germani. Au fost supraproporțional de mulți evrei, au fost locuitori ai Monarhiei k. u. k., și de multe ori au venit de la margini, ca Joseph Roth care este originar din Galiția sau Ödön von Horváth care avea un tată ungur și s-a născut la Rijeca.” Această listă imaginară chiar că tinde spre infinit. + + + + + + Și noi, românii sau cei originari din România, am putea s-o completăm cu multe, multe personalități din lumea literară. Reprezentativ pentru cei mulți vreau să aduc aminte doar de două nume: Eginald Schlattner și Herta Müller.

Volker Uhl este editorul următoarelor două cărți: „Die erste Leiche vergisst man nicht” (Primul cadavru nu se uită) și „Jeden Tag den Tod vor Augen” (Zilnic moartea în fața ochilor). Ambele publicații sunt antologii și autorii textelor sunt toți polițiști sau polițiste. DONAUKURIER din 27 decembrie 2006 dedică acestui eveniment editorial un amplu material jurnalistic în care se poate citi printre altele: „Când specialistul de criminalistică Volker Uhl a lansat în anul 2002 în rândul colegilor săi o campanie de notare a trăirilor proprii și de publicarea lor pe o platformă de internet nu era previzibil succesul imens al acestui proiect. Peste 100 de polițiști au publicat până acum 300 de texte în care au scris despre fricile lor, iregularități și balast psihic.” Polițiștii-poeți se prezintă pe www.polizei-poeten.de cu biografii și fotografii. + + + + + + Sunt și ei, polițiștii, muritori de rând, dintre care unii simt pur și simplu nevoia de a scrie; ca și noi poeziștii/agoniștii.

Satira a fost înainte de ’89 o armă politică în România, fiindcă bancurile deveniseră pe timpul lui Ceaușescu o instituție națională. Astăzi multe ziare, aparținând unor concerne străine de presă, omit să publice materiale critice la adresa unor demnitari ai statului. Democrația în România încă mai posedă „originalitatea ei”. Þăranul român trăiește și azi în evul mediu. Societatea civilă s-a dezolvat. Tineretul român își găsește împlinirile pe stadioane de fotbal și în concerte de manele. Iată pe scurt, foarte pe scurt, o caracteristică a celui mai tânăr membru UE – începând de mâine. Caracteristica (în întregime) aparține lui Mircea Dinescu și a apărut sub formă de interviu pe prima pagină de foileton a cotidianului de largă circulație FRANKFURTER RUNDSCHAU din 28 decembrie 2006. + + + + + + Aceste voci, independente de linia oficială a guvernului român, sunt binevenite în concertul de prezentare a României în vestul Europei. Nu strică niciodată să cunoști și slăbiciunile partenerului, că doar asta suntem începând de mâine: parteneri europeni.

2006 a fost un an rotund, în cel mai adevărat sens al cuvântului. Prima zi a anului a fost o duminică și ultima zi a anului este tot o duminică. Cu toate că cineva a spus o dată că n-ar avea încredere într-o statistică pe care n-a falsificat-o el însuși, vreau să încerc o scurtă retrospectivă statistică a 51 de Cinci secvențe din viața și mass-media germană; numai 51, fiindcă realizatorul acestui material sumar de răsfoială – neamțul ar spune Schmökermaterial – a petrecut o singură duminică din acest an departe de cuibul său. Și acum iată numărul statistic: 432. De ce? Fiindcă cultura, politica, sportul, toate activitățile omenești sunt legate de oameni, oameni cu diferite nume. Exact 432 de nume au fost pomenite în cele 51 de Cinci secvențe... care până la nr. 16 erau Cinci remarcări (subiective) la sfârșit de săptămână - Din emisfera socio-culturală germană. Odată început, jocul a statistică poate continua până la plictiseala totală. Totuși: numele cel mai des amintit a fost cel al lui Richard Wagner, cu șapte prezențe. Și fiindcă nu e vorba de marele compozitor german, ci de scriitorul german-bănățean, se poate concluziona că realizatorul acestei rubrici trebuie să fi dezvoltat pe parcursul anului anumite afinități, poate mai precis instincte, pentru relatări din presa germană cu referiri la rădăcinile proprii. + + + + + + Dacă chiar se plictisește cineva de revelion, aș putea să-i afișez în căsuța de comentarii lista cu cele 432 de nume, inclusiv numărul secvențelor în care acestea se pot găsi. Cu speranța că veți avea lucruri mai frumoase de făcut, decât să verificați exactitatea acestei statistici - sau s-o completați cu alte concluzii importante – chiar în noaptea de revelion, vă doresc un an nou cât mai sărac în probleme personale, în primul rând multă sănătate și un cordial Bine ați venit în Uniunea Europeană!