poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-05-08 | |
Duminică, 14 mai, vom discuta pe marginea textelor Dianei Iepure și ale lui Florin Hălălău.
Repet cu încăpățânare formula: "-trimiteți prin email la adresa deko@agonia.ro și o opinie bine documentată asupra textelor de mai jos; Materialele valoroase vor fi prezentate (de noi sau de autorul acestora) în cadrul cenaclului; - propuneți evenimente artistice pentru includerea lor în programul cenaclului; - anunțați cel târziu până vineri intenția de a lectura în cadrul cenaclului și disponibilitatea pentru participare într-una din secțiuni (stand-up poetry, concurs, lectură) în așa fel încât să putem stabili cât mai precis programul exact al manifestării." ...cu speranța că cei prezenți se vor implica mai mult în organizarea acestui cenaclu. DIANA IEPURE rochia de mireasă dansam cancan pe spatele lor ca pe-o scenă caldă văluroasă alunecam din când în când pe câte-o coastă îmi toceam tocurile ascuțite de carnea caldă transpirată și-o simțeam cum se surpă și cum toate întâmplările mele intră cu mine-n mormânt nu crede nu spune nu te destăinui nimănui mai ales femeilor îmi șopteai noaptea spre întâi martie când alegeam șuvițe albe din rochia ta nemțească de mireasă o făceam tot mai scurtă o îmbrăcam apoi pe furiș așa destrămată dansam în fața oglinzii firele ei încâlcite gâdilându-mi genunchii și visele învățate din cărți bucăți din tine-am tot purtat la piept eu tata victoria sandu prietenii profesorii degetele lor albe de cretă atingeau mărțisoarele fixate cu ace mici de siguranță tăcerea dacă-i frumoasă-i frumoasă - ți-a murmurat o dată cineva din urmă cu-admirație dar ai tăcut și câtă dreptate–ai avut tu, mamă, de când te știu secretele mureau în tine ca într-un cimitir ale tale ale noastre ale altora când depănai firul pe degetul arătător înfășurându-l strâns într-o gogoașă până da din el întâmplarea roșie, lucioasă pentru mărțișoare mai ții minte viermii de mătase pe care-i hrăneam cu frunze răcoarea verii speranța camionul școlii ce ne ducea departe de sat prin hopuri și colb zdruncinând sânii abia răsăriți ai elevelor tale ce-aveau să vadă Ermitajul și Neva, și Zimnii Dvoreț datorită ție și frunzelor crețe, zimțate de-agud despre tine, mamă, parcă n-aș scrie cuvinte din alea tari mi-ar ieși poate bine și tu n-o să te superi oricum sau chiar dacă n-o să-ți placă-o să taci resemnată îmbrac iar rochia ta de mireasă și adorm măritată baia în baia comunală era puțină lumină mult abur multe funduri înroșite geamurile mici aproape de tavan să nu se cațere curioșii găuri astupate cu bureți picioarele alunecau prin spațiile ude vuiau cărbunii în cazan vuia sângele în obraji ne deplasam ca orbii prin izul de șampon bulgăresc krea-krea și de carne străină sfârcurile ardeau în ceață ca beculețele pe brad și tăiau aerul așteptam ieșirea afară la ger să aud scârțâind zăpada sub mine și să mă simt iar eliberată dintr-un lagăr de concentrare cum văzusem în filmele rusești despre nemți și partizani nașa gașița nașa gașița făcea piruete în zbor baticul îi căzuse cosițele i se desprinseseră galbene spălăcite două sfori mouliner clătite cu leșie fusta ei de bumbac se umflase și dedesubt i se vedea cămașa zimțată o priveam cum ateriza ca o matrioșcă mă gândeam că o să moară și n-o să-mi mai povestească cum se fac copiii am văzut-o și când murea sub nuc ținea în mână o bocceluță se pregătise de plecare zicea că o cheamă mama și tata și casa ei nu-i aici îi ieșea sufletul pe gură bulbuci fusta largă intra în țărână au venit babele s-o spele și s-o gătească eu râdeam mi-a rămas și azi râsul ăla în mine îmi apare uneori în vis privindu-mă cu drag ca-n ziua când m-a speriat îndreptându-se brusc din șale atât de înaltă și zveltă fără cocoașă odată era să ies din lumea asta cu copilul din burtă cu tot mi-a închis ea ușa în față clempușul rece m-a lovit la tâmplă nu-i bine aici rămâi acolo și m-am trezit și-am sunat la salvare fanfara se întindea în urma mortului fanfara se întindea în urma mortului mai greu îi venea celui cu toba când dădea în pielea ei ecoul se lovea de pereții casei noastre muzicanții cântau din mers puțin înclinați pe spate ia-mă și pe mine bocea câte o rudă dar se speria când îi aluneca piciorul pe marginea gropii groparii băteau cuiele în capacul de lemn și ăsta era semnul coborau sicriul încet aruncau peste el lutul cu lopata făceau o moviliță și înălțau crucea fanfara nu se mai oprea după o căldare cu vin de la arion din dealul țintirimului se revărsau hore și sârbe borea trompetistul te iubesc îmi striga cu vocea lui pițigăiată o să cânt la nunți și ‘nmormântări o să adun mulți bani și o să-mi cumpăr o mașină volga și mie mi se făcea milă când mă alerga printre bănci târându-și piciorul beteag din naștere ai lui se spânzurau de toți copacii satului arcuindu-le crengile din întâmplare am dat și eu peste unul nu i-am zărit fața doar costumul maro ca un sac în bătaia vântului sunetul trompetei invada valea detunatului borea învăța să cânte cu buzele vinete lipite de clape eu mă credeam wanda jackson el se credea davenport mama era tânără și foarte frumoasă mama era tânără și foarte frumoasă și tata îi cumpăra farduri, multe farduri rujuri, pudre, umbre, rimeluri îi plăcea să îi vopsească ochii îi răsucea genele cu o periuță mama clipea des, des și tata țipa să nu închidă ochii să-i țină deschiși ea nu putea și clipea iar urmăream fascinată spectacolul si cum se îndepărtau spre poartă mama mergea legănându-se pe tocuri adunam fardurile împrăștiate într-o cutie de pantofi pe care scrisesem odată cu litere mari de tipar de făcut frumoasă doar parfum nu aveam în cutia aceea tata zicea că parfumurile au miros de femeie străină fetița mea n-a văzut niciodată marea fetița mea n-a văzut niciodată marea ea care e un semn de apă și care se credea vărsător de aia că îi venea rău legănată pe roți ca pe valuri în transportul public așa că mă simt datoare cu niște nisip cu scoici cu o meduză transparentă plutind la genunchiul broaștei acolo unde sarea rămâne pe firele de păr ca un fixativ taft pe-o amintire mă simt datoare și procentele cresc zi de zi mai lungi și mai grele decât picioarele ei când adoarme de-a curmezișul patului și căluții de mare fetuși zvăpăiați îi zburdă pe sub pleoape încercase cândva o țigară cu filtru încercase cândva o țigară cu filtru luceafărul tutun CeTeCe la chișinău în cămine doar fetele de la oraș scoteau inele de fum lăsau urme de ruj pe foița albă purtau lenjerie fină dantelată aveau halate de baie cu glugă cunoșteau arta machiajului cunoșteau toate artele știau cum să stea picior peste picior și când mama nu s-a împotrivit și i-a zis doar bine dacă tot vrei s-o încerci și pe asta du-te după casă să nu te văd eu am scos un pachet din cartuș minzdarv sssr preduprejdaet cu gândul că n-o să-mi fie teamă de coridorul lung de veceul de la capătul lui noaptea de sesiune de singurătate nu o să am alergii doar plăceri și la gândul acesta sânii îmi ieșeau din strânsoare îmi strecuram pe sub maiou degetele și îi așezam înapoi la corabia tu ai plecat la corabia vineri spre sâmbătă corabia e infinit de lungă am impresia că te-ai rătăcit alergi ai mâinile în plete disperate ai ochii încâlciți ai picioarele nu găsesc o ieșire nu are capăt corabia valurile te iau pe sus valurile îți mangâie sânii cu niște palme uriașe peste tine cade corabia cad valizele tale cu borcane și cărți cad eu și plâng în hohote tu n-o să te mai întorci la mine corabia se scufundă și n-o să-mi rămână decât cartea ta despre materie și formă în poezie de alonso amado ca pe pieptul lui tata mama făcea fețe de pernă din cămășile vechi ale tatei scotea gulerul mânecile lăsa doar nasturii la mijloc sidefați toată copilăria am dormit pe pernă ca pe pieptul lui tata ----------------------------------------- FLORIN HÃLÃLÃU nu trageți în pianist nu trageți în pianist pe el oricum nu-l ascultă nimeni viața își urmează cursul între felul unu și felul doi oamenii ridică privirea din farfurii doar pentru apostrofarea chelnerului nu trageți în pianist face și el ce poate în lumea asta tembelă scobitorile lucesc languros printre dinții îngălbeniți de aur plescăiturile de plăcere plutesc deasupra poporului de burți ca o ceață neagră e ultima țigară a condamnatului fumată de plutonul de execuție și totuși nu trageți în pianist pe el oricum nu-l ascultă nimeni poem livresc paloarea de mobilă veche tușeul slab al pianului din colț probabil ceva carte și mai mult ca sigur un oblon închis ca o pălărie pe capul unui mort featuring eric clapton criminalul în serie mă mai are doar pe mine pe listă îl văd în blocul de vizavi cum își curăță seară de seară arma stă în fața oglinzii își rimelează îndelung genele își acoperă cu pudră urmele prafului de pușcă probează una după alta rochiile de bal vom fi cea mai frumoasă pereche în seara aceasta she puts on her make up and brushes her long blonde hair îmi apare mai întîi pe piele ca o iritație apoi își marchează teritoriul cu pînză fină de păianjen mă așteaptă fiecare mișcare pe care o face este doar pentru mine imaginea se suprapune perfect peste conturul trupului meu obosit mi se face brusc frică and then she asks me “Do I look all right?” and I say “Yes, you look wonderful tonight” amprenta amprenta văzută ca prin lupă în picătura de ploaie felul cum îți aranjai părul și cum deodată te-ai tăiat la mînă sîngele tău nu curgea era ca un abur ea scrie tu poți mai mult îi scrisese cineva în subsolul poeziei cu talentul tău uriaș poți construi hidrocentrale versurile tale calde ar însufleți generații de tineri de pe șantierele patriei ea în acest timp tot scria păduri întregi cădeau sub furia poemelor super long ea la etajul doisprezece al poeziei singură cu gloria scria copiii lumii doresc pacea copiii lumii doresc pacea o privesc lacom cu nasurile turtite de geamul murdar al vitrinei pacea zîmbește rușinată printre îngerași de gips și alte kitschuri vecinătatea lor o coboară în derizoriu mai ceva ca manifestațiile activiștilor ghiftuiți acolo în tîrgul de provincie nu-i mai pasă nimănui de porumbei albi și de ramuri de măslin și de picasso nu mai vor să audă de hiroshima și de surîsul ei hîd de premiul nobel de fericire la ordin doar copiii copiii lumii doresc pacea zgomotul de cioburi sparge liniștea serii în locul ei a venit absența în locul ei a venit absența un spațiu gol care îi semăna perfect s-a așezat lîngă mine în stația de autobuz toată lumea ne privea de parcă se întîmpla ceva neobișnuit ba chiar un domn în vîrstă a ajutat-o să urce ne-am așezat unul lîngă altul ceilalți călători ne făceau complice cu ochiul adolescenții își dădeau coate bătrînii se holbau libidinoși o atingeau în treacăt cu umbrele mîinilor eram perechea aproape ideală și ne loveam de ochii curioșilor cu voluptate fata morgana din reflex faci cu mîna celui care pleacă (inaccesibilul precum fata morgana ți se pare mai aproape) e doar un semn îți spui doar gestul reprimat de a-l opri te trage în jos ca o amintire grea îl scriu pe Dumnezeu îl scriu pe Dumnezeu cu d mare sper să-l pot apuca de-un picior într-o zi voi atinge atunci tavanul norocului cu mîna rîuri de lapte și miere îmi vor inunda apartamentul se va ridica o stea cu numele meu pietrele-mi vor cînta poeziile soclul statuii proaspăt consolidat va geme rușinat și-mi va fugi de sub picioare chișinău cu sufletul la gură alerg prin orașul ăsta cu străzi tăiate drept imitație de granițe africane sau nord-americane să poată circula tancurile în voie îmi spuneai 31 august bucurești kogălniceanu cozile născute dimineața la cinci în fața departamentului de tehnologii informaționale studioul silviei din clădirea ulim-ului întîlnirea de la casa diamant radmila purtînd bantik la școală visele lui andrei gamarț înrămate în gardul bunicii și expuse apoi la sala brîncuși procesul lui kafka ju(de)cat la teatrul național librăria din hol alerg prin orașul care mă asaltează cu accentele lui rusești pușkin șciusev чистая линия veteranii sovietici depun coroane de flori la statuia lui lenin supraviețuitorii moldoveni de la cernobîl la ștefan cel mare sala cu orgă construită pentru fata lui bodiul retransmite în rutiere muzica moscovei paznicul patriot de la parcarea din telecentru mă întreabă de românia mare și nu primește decît cinci lei moldovenești neconvertibili alerg prin orașul unde zebrele nu sînt animale ocrotite și pietonii traversează strada ca la ruleta rusească непогода o întîlnire cu nora iuga priveam spectacolul din mezelărie de pe margine țintuit se recitau poeme de la berlin fasanenstraße 23 fragmente de roman despre tineri și riduri ea se plimba grațioasă printre rafturi dădea autografe împrăștia lumină cu motive florale colora încăperea în galben apoi în verde fredona șansonete vocea ei făcea piruete în aer se lovea de galantare de pereți de geamuri de mine vînzătoarea aștepta plictisită comanda după ce a împachetat a întrebat-o neutru altceva? poem de neînțeles nu încercați să înțelegeți ceva din ceea ce scriu nici măcar eu așa-zisul autor nu-mi înțeleg scrisul comunic cu mine doar prin semne |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate