| = florin halalau | Lidia Barsan [08.May.06 16:11] |
| as fi vrut sa spun, pur si simplu, imi place poezia lui Florin Halalau, dar cum e frumos si corect, trebuie sa si argumentez, cu toate ca uneori explicarea unei poezii nu face decat sa scada din frumusete si sa te coboare din inaltul unde te ridica.ma incapatanez sa trec peste avertismentul autorului: “nu încercați să înțelegeți ceva/ din ceea ce scriu” chiar daca vine si cu argumentul “nici măcar eu/așa-zisul autor/ nu-mi înțeleg scrisul”. din pacate acesta nu ma convinge fiindca socrate in complicitate cu platon au zis ca autorul este “victima” inspiratiei si de obicei oricine poate spune cate ceva despre poezie, numai autorul ei nu. asa ca poetule drag lasa cititorul sa decida nu te mai da cret si nu incerca sa scapi de o eventuala critica.lasand gluma la o parte, prin adresarea directa catre cititor, autorul incearca sa-l apropie, realizand o conventie. fara sa stiu de ce am inceput cu finalul ma intorc printre randuri la prima poezie in care descrie “lumea asta tembela”. e o poezie prea serioasa pentru tonul in care am inceput eu sa scriu acest comentariu. poate fi una dintre poeziile care dor si spun mai mult decat poate duce un cititor. e o poezie care se traieste.pianistul este artistul in care se incadreaza atat poetul cat si cantaretul si care_mai_sunt_pe_langa_acestia. Florin face o paralela intre artist, lumea lui departe de lume si aceasta din urma. s-ar putea spune ca e destul de cunoscut artistul care nu este inteles, ascultat, primit si poate ca aceasta tema este mult prea discutata, dar florin reuseste sa o abordeze itr-un alt mod, mult mai poetic si mai aproape de cititor. trage o linie foarte dura intre aceste doua lumi: a artistului:” nu trageți în pianist/pe el oricum nu-l ascultă nimeni”, cel care are mereu ceva de spus, de trait si banalitatea unei vieti comune:” viața își urmează cursul/între felul unu și felul doi”. artistul este despartit printr-o prapastie de lumea inconjuratoare, mai ales ca “oricum pe el nu-l asculta nimeni”. aceasta poezie pare a fi un strigat. incaperea aceluiasi artist este descrisa in poezia: “poem livresc” care vine parca in continuarea primeia. mi-a placut foarte mult:”un oblon închis/ca o pălărie /pe capul unui mort”. remarc prezenta aceluiasi pian ceea ce ma determina sa insist asupra prezentei aceluiasi artist. o poezie de dimensiuni mici, dar cu o intensitate foarte mare. in “featuring eric clapton” florin descrie totul cu exactitatea unui detectiv. posibil este vorba despre o alta viziune moderna a omului aflat in fata mortii, pe care o simte apropiindu-se, o vede pregatindu-se, dar cu toate acestea mai lasa loc si pentru o urma de ironie:” vom fi cea mai frumoasă pereche/în seara aceasta” intuiesc ca este inspirat dintr-un oarecare cantec, dar nu cunosc, poate imi dau seama mai tarziu. si acum ia nastere o curiozitate: florin halalau canta? trec peste cateva poezii, nu ma pot opri la fiecare chiar daca posibil, dar_nu_sigur, ar merita si citesc “chisinau cu sufletul la gura”. m-a facut sa schitez un zambet si s-o descopar pe silvia care are studioul in cladirea ulimuluil(am sa tin minte). din nou aceeasi exactitate in descriere si o anumita dexteritate a scrisului. poezia si poeziile, in general, au ritm si curg, nu te lasa sa te impiedici.eu le-am citit si recitit cu placere de fiecare data. | |
| = ne vedem la deko | Sorin DespoT [08.May.06 23:19] |
| sper sa ajungem. diana si florin sunt doi dintre autorii foarte dragi mie. scriu bine. sunt oameni buni. :)) daca imi gasesc timpul necesar poate voi scrie si citeva cuvinte despre textele (macar ale) unuia dintre ei. sd | |
| = cenaclu | FE [12.May.06 21:34] |
| nu imi dau seama ce este in si intre palmi. cine-mi zice? tare as vrea si io sa poci sa va vad cu recitati... | |