Câte ceva despre poantă, în epigramă (II)

POANTA NÃSCUTÃ DIN CONTRASTE

Dacă este frumos pregătită și spontan exprimată, această poantă poate genera o anumită satisfacție cititorului, satisfacție care nu se poate exprima în cuvinte ci în trăiri.
Această subspecie își făurește poanta, sau cel puțin așa ar vrea, la ciocnirea dintre versul trei și versul patru. Iată un catren binișor realizat, cu un contrast firesc dar nu exploziv ci doar plăcut și ușor constatativ:

La Palatul Justiției

La palatul unde toate
Cauzele văd lumină,
Unii caută dreptate,
Alții caută...pricină
(George Caranfil)

Ceva normal într-un tribunal: acuzați și acuzatori. Iată mai jos un alt catren din aceeași sferă care redă situația mult mai elegant și cu o poantă de toată frumusețea.

TRIBUNALUL

Săli aglomerate
De împricinați.
Unii au dreptate,
Alții avocați.
(Ștefan Tropcea)

Orice comentariu de-al meu ar jigni cititorii acestor rânduri. La o fază de fotbal de toată frumusețea, urmată de un gol superb, crainicul ar trebui să tacă .La fel fac și eu la epigrama Marelui Tropcea. Vă las să o gustați.
Din păcate și la acest capitol sunt și catrene care se termină „în coadă de pește” Iată unul:

Justiția în tranziție

Azi nu știi ce să mai zici,
De acești justițiari.
Pe-o ușă intră hoții mici,
Pe alta ies cei mari.
(Corneliu Costăchescu)

La acest catren autorul ar trebui să vină cu explicații. Dacă are.
Și să închei acest subcapitol pe un ton optimist, voi cita câteva epigrame marca „Tropcea” bazate pe contrast:

Servilism

Servilismul, în esență,
-Și indiferent de eră-
Pentru unii e carență
Pentru alții...carieră.

Colaborare

Încă mai vedem perechea
Ilustrând colaborarea:
Unul aplecând urechea,
Altul aplecând spinarea.

Unui șef

Subalternii dumitale,
După câte se aude,
Unii sunt aduși de șale
Alții sunt aduși de rude.


POANTA NÃSCUTÃ DIN DIALOG
Un dialog bine condus și finalizat cu tâlc, poate fi pe placul tuturor cititorilor dacă, și numai dacă, poanta este la înălțime. Iată un astfel de :

Jurământ

-Iubita mea, îți jur smerit,
Pe Zeus, chiar și pe Apollo
Că te iubesc la infinit!
-Și când vom merge noi acolo?
(Dan Căpruciu)

Reacția la declarația iubitului vine spontan, surprinzătoare prin imaginea creată iubitei de către autor, o iubită ori pierdută cu firea la declarația iubitului, ori pierdută pentru lumea cu minimă inteligență. În mintea ei, probabil că infinitul e un tărâm al îndrăgostiților în care „făt frumos” o va duce călare pe un cal alb. Iată însă și o epigramă-dialog bazată pe o glumă arhicunoscută și în același timp fără o cursivitate plăcută auzului din cauza versului doi, forțat introdus pentru rimă și rupt de restul catrenului:

În noaptea nunții

-Am să-ți pun o întrebare,
Doar acum îi este locul:
Ești, Mărie, fată mare?
-Apăi cum ți-o fi norocul!
(P. Gigea Gorun)

Un final amărui și pentru ginerică și pentru cititor, cunoscut ca și o glumiță care circulă pe stradă . În următoarea epigramă dialogul are „nerv” duce la o poantă surprinzătoare deși lasă ușoare urme de cinism. Acest catren a făcut pe vremuri înconjurul țării pe la festivaluri.

Sacrificiu

Merge la spital s-o vadă
Și ea geme: -Mor, Marine!
Lui, nu-i vine să o creadă:
- Faci tu asta pentru mine?
(Leonida Secrețeanu)

Am zis că e puțin cinică dar nu mai tare decât un epitaf la care de multe ori ne distrăm.
Și după una „caldă” iar una „rece”:

Nepotul sentimental

-Vin de la spitalul unde-i internată,
Scumpa mea mătușă,proaspăt operată,
-Și ce zic că are, dragul meu Tănase?
-Un cont în valută și vreo două case.
(Gheorghe Păun)

Acest catren se poate încadra la cele cu POANTÃ PRELUNGITÃ dar pentru dialog este mai semnificativ. În sensul negativ, evident. Poanta nu mai este de mult o surpriză. Ce poți aștepta de la o mătușă pe patul de moarte? Evident, ce așteaptă autorul de mai sus și mulți alții, nefiind o poată chiar inedită. Și să închei acest capitol într-un ton mai vesel iată un catren hazliu și cu poantă ușor de prins la publicul larg:

Îl dojenește ea pe el:
-Nu-s toate fufele la fel?
El o privi cu ochii grei:
-E fiecare-n felul ei!