București-Ploiești


Personaje: o bătrână, o altă bătrână, o tânără.

Un tren plin. Locurile ocupate. Un loc pe care nu stă nimeni, dar pe care se află o geantă.

Scena 1

Prima bătrână vine și se așază.

Tânăra : Doamnă, este ocupat.
Bătrâna 1 : Poftim ?
T : Este ocupat.
B1 : Ce ? Zi mai tare pentru că nu te aud.
T : Este ocupat. (bătrâna scoate un aparat auditiv și-l pune în urechi)
B1 : Mai zi o dată !
T : Este ocupat !!
(luminându-se) B1 : AA !! E ocupat… Cum adică e ocupat ?
T : Adică stă cineva aici.
B1 : Unde ?
(exasperată) T : Aici !! (arată cu mâna spre bătrână)
B1 : Aici ? Nu văd pe nimeni aici. Sunt doar eu. A, da, ai dreptate. E ocupat de mine.
T : Nu, nu ; înainte să veniți dumneavoastră stătea cineva aici. S-a dus până la toaletă, dar se întoarce. Și-a lăsat geanta. Uitați.
B1 : Ce ?
T : Geanta. În spatele dumneavoastră. Este ocupat.
B1 : AAA… Geanta… Ocupat… Da, da, da, am înțeles. (ia geanta și o pune în mijlocul culoarului).
B1: Gata. Acum nu mai este ocupat.
T : Dar…
B1 : (serioasă, cu o voce care nu acceptă să fie contrazisa) Domnișoară, sunt o femeie respectabilă. Am muncit o viață întreagă și mi-am plătit datoriile către societate. Acum cer doar ca și bătrânețile să-mi fie respectate. Cine stătea pe locul acesta va putea sta și în picioare. (se întoarce cu spatele către tânără și-și scoate aparatul auditiv).
B1 : (mormăind ca pentru sine) De parcă nu știu că o să vină te miri ce flușturatică, cu bluza sub sâni și fusta peste buric…

Scena 2

Se aud bocăneli pe culoarul trenului. O bătrână în baston se apropie.

B2 : (neadresându-se nimănui) Vai, vai, vai. Oare unde stăteam. Vai, vai, vai. Oare unde stăteam ? Of, of, of, șalele mele. Of, of. Rău mai este să fii bătrân. Ehe, daca eram și eu acuma tânără…
B2: (împiedicându-se de geanta din mijlocul culoarului) Tu-i mama mă-si, că era să cad. (vede geanta și o recunoaste) Ihhh !!! Geanta mea. Înseamnă că stăteam pe aici pe undeva.
B2 : (către B1) Doamnă dragă, fi-ți amabilă. Nu aveți idee pe unde stăteam ?
B1: Poftim?
B2: Ce?
B1: Poftim?
B2: Ce?
B1: Poftim?
B2 : Ce ?
(își scot aparatele auditive și le pun în urechi)
B1 : Poftim ?
B2 : Aveți idee unde stăteam ?
B1: Nu. Nici cea mai vagă idee.
B2 : Dar dumneavoastră domnișoară ? Nu stiți cumva unde stăteam ?
B1 : Ba da. Chiar lângă mine. Pe locul ocupat de dumneaei.
(bătrâna 2 privește spre bătrâna 1)
B2 : Doamnă, vă rog, sunt femeie bătrână.
B1 : (lăsându-se adânc în scaun) Și eu la fel.
B2 : Doamnă, vă rog, sufăr cu picioarele.
B1 : Și eu la fel.
B2 : Doamnă, vă rog, eu am baston.
B1 : Și eu am. (scoate din geantă un baston telescopic pe care îl deschide)
B2 : Și de ce nu-l folosiți dacă îl aveți ?
B1 : Ba îl folosesc, cum nu ? (se ridică cu greutate și începe să meargă prin vagon poticnindu-se și icnind la fiecare pas)
(Bătrâna 2 profită de ocazie și se așază)
B1 : Ce faceți doamnă ?
B2 : Mă așez pe locul meu.
B1 : Cum locul dumneavoastră, doamnă ?
B2 : Al meu. Am venit prima. Dumneavoastră l-ați ocupat abuziv.
B1 : Abuziv ? Mais au contraire, ma cherie. Stiți cum se spune, doamnă: „Cine pleacă la plimbare pierde locul de onoare”.
B2 : Exact, doamnă. Bine spus. V-ați dus la o plimbare în baston, iar eu m-am așezat. Scurt și la obiect.
B1 : (stupefiată) Haida de ! Da bine îmi mai potriviți cuvintele după cum vă place, doamnă. Eu voiam doar să vă arăt că într-adevăr sufăr cu picioarele, iar dumneavoastră abuzați de bunăvointă mea ca să-mi furați locul. Doamnă, așa ceva nu se face.
B2 : Se face, nu se face, eu de aici nu mă mai ridic.
B1 : Ba vă veți ridica. Cer ca până la soluționarea problemei locul cu pricina să nu fie ocupat de niciuna dintre noi. Astfel, pot fi sigură că indiferent care va fi rezultatul analizei, partea declarată nedemnă de a ocupa locul va avea bunul simț să se supună.
B2 : Foarte bine, accept. (se ridică)
B1 : Să începem deci. Doamnă, câți ani aveți ?
B2 : 79. Dumneavoastră ?
B1 : Eu am 82. Așa că merit mai mult locul.
B2 : Da. Dar eu sufăr de osteoporoză. Nu pot sta în picioare.
B1: Că parcă eu nu sufăr. Ba în plus am avut și un picior rupt astă vară, care abia s-a vindecat.
B2: Doar unul? Eu le-am avut pe amândouă. Am căzut pe gheață.
B1 : Așa vă trebuie, doamnă, dacă vă duceți la patinoar. Orice distracție se plăteste.
B2 : Care patinoar, doamnă ? A spălat femeia de serviciu pe jos și a înghețat. Nu-mi permit eu să merg la patinoar.
B1 : Da, dar vă permiteți femeie de serviciu. La mine în bloc nu spală nimeni pe jos cu lunile.
B2 : Doamnă, degeaba insistați. Merit mai mult locul decât dumneavoastră.
B1 : N-o lungim deloc. Sunt perfect de acord cu dumneavoastră. Locul este al meu.
(bătrâna 1 încearcă să se așeze ; bătrâna 2 o oprește și încep să se împingă reciproc)
B2 : (gâfâind în încleștare) Doamnă, vă rog, puțin respect.
B1: Și eu am aceeași pretenție dacă nu vă este cu supărare.
T : (care până acum a asistat stupefiată) Vă rog, opriți-vă. E mai mare rușinea. Femei bătrâne…
B1 : Pe cine faci bătrână, domnișoară ? Ai grijă cum vorbești.
B2 : Da, chiar așa. Doar pentru că am trăit mai mult și avem o experiență de viață mai mare nu înseamnă că suntem bătrâne.
(Bătrâna 1 reușește să prindă bastonul bătrânei 2 și i-l trage. Bătrâna 2 se prăbușește.)
B1 : Touche, madame ! Cred că acum știm cine are dreptate. (se așază satisfăcută)
B2: (ca din gură de șarpe) Văileu!! Văileleu !! Săriți, fraților, că m-a omorât !! Văileleu !!
T : Doamne Dumnezeule. Ce-ați făcut ? (sare și o ridică pe bătrâna 2.) Dacă și-a rupt ceva ?
B1 : Asta este. Nu e problema mea. Eu i-am spus că nu are ce căuta pe locul acesta. Este al meu. Dacă nu a vrut să mă asculte, acum plătește consecințele…
T : (către bătrâna 2) Vă simțiți bine, doamnă ?
B2 : Vai, vai, vai. M-a omorât. Ce doamnă nesimțită. Pe mine, femeie bătrână. Valeo, valeo, valeo…
T : Stați în locul meu, vă rog. Odihniți-vă.
B2 : Mulțumesc foarte mult, domnișoară. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Ați salvat un suflet de la moarte.
T : Vă simțiti mai bine ?
B2 : Da, da. Sunt bine.
T: (spre bătrâna 1) Nu aveți minte, doamnă. Degeaba ați trăit atât.
(Tânăra își ia lucrurile și pleacă).
B1 : (spre bătrâna 2, strângându-și bastonul și băgându-l în geantă.) Þi-am zis, fată, că o să meargă. Și tu atâta te temeai…
B2 : (scoțând un ruj din poșetă și începând să se rujeze) Eh, ce să-i faci, fată. E greu cu tineretul din ziua de azi. Pe vremea mea…

Se aude șuieratul trenului. Cortina cade.