Partea I

ICARUS EGO
O, cruntă soartă mi-a fost dat să am
În a fi exilat cu tatăl meu în Creta.
Pedeapsă blestemată. Tâmplaru-atenian
Să fie-închis de Minos. Ce tristă e sceneta.

ICARUS SINE
Nu e de plâns și nici spre cer să strigi,
Nu blestema de pe acum cumplita-ți soartă.
Căci uiți de Daedalus. Cu el ai să câștigi.
El are să te scoată de aici, dar nu pe poartă,
Ci pe deasupra-n zbor, veți izbuti să părăsiți
Blestemul strâmtei închisori ce este Creta pentru-atenieni.
Precum doi pescăruși în cerul argintiu zbura-veți voi grăbiți
Și tot ca două păsări, acas’ vă veți întoarce, ca liberi cetățeni.

ICARUS EGO
Să mă încred în tata și în al său talent,
C-a izbutit a desluși scăparea dintr-un mai mare labirint
Decât a construit chiar pentru-a-ncătușa pe bruta
Care pe rege l-a amenințat? Să cred cu toată viața?
Pot, oare, eu să am așa curaj încâ, fără a șovăi,
Să sar de pe un zid sperând că a zbura voi izbuti?
Nu-i, oare, contra legii zeilor ca noi, doar oameni, să zburăm?

ICARUS SINE
Fost-a vreodată voia zeilor ca focul să-nșfăcăm?
Dar iată-ne! Îl folosim. Un început vor avea în toate,
Iar noi, Icar, și Daedalus vom fi ai lumii dintâi înaripați eroi.

ICARUS EGO
Tata a spus că mare grijă va trebui s-avem. Nu ne putem abate
De la un drum cu mari primejdii, ori, altfel, amândoi
Putem pieri de mâinile lui Poseidon.

ICARUS SINE
Sau chiar de-ale lui Helios, ori de copita-n flăcări
A mândrilor săi armăsari. Dar ca eroi va trebui să-nvingem
Orice temeri. Iată-l pe tata! Sunt pregătit? Nu mai suport acum abateri!

ICARUS EGO
Sunt pregătit! Îl văd pe Daedalus. Da, în curând ajungem
Pe zidurile Cretei, iar de-acolo în gol mă voi fi năpustit!

ICARUS EGO
Sunt pregătit!

ICARUS SINE
Sunt pregătit!

Partea II

ICARUS EGO
Zbor!

ICARUS SINE
Zbor!

ICARUS EGO
În urma mea – cetatea Cretei, iar înaintea-mi apă, doar, și cer.
Iar eu plutind la mijlocul distanței dintre ele.
Dar ce senzație de împlinire m-a cuprins! Aș vrea să mă ofer
Cu totul zborului - să văd de-i cu putință să ajung la stele…

ICARUS SINE
De ce să tângui ca un rob smintit după-un vis cu stele,
Când în mine stă acum puterea să zbor în goană către ele?
Am frâiele în mână. Apollo cald ce-n goană izvorăști,
Dă-mi voie de îndat’ în tine să mă scald.

ICARUS EGO
Nu-i cu putință în soare să mă-mbăt! Oricât ar fi de primitor și cald.
Daedalus, tata, m-a avertizat!
Dacă doresc ca viu s-ajung din nou pe Terra, de la ăst curs nu am să mă abat!
Dacă i-am dat crezare c-am să zbor, am să mă-ncred și vorba asta.

ICARUS SINE
Nu am să las în acest glorios moment năpasta să-mi taie-avântul înspre cer cu legi!
Sunt liber! Zbor și n-am păsare de reguli reci
Menite pentru oameni.
Sunt zeu acum. Temere n-am de nici un tată omenesc, nici chiar de demoni.

ICARUS EGO
Un zeu? E oare cu putință?
Să devii din ceară și din pene asemenea ființă?

ICARUS SINE
Nu! Nu mintea lui Daedalus e creator de zei.
E voia cerului. Privește! Mă cheamă către ei!

Partea III

ICARUS EGO
Sunt orb! Nu văd decât lumină! Nu-i nici un zeu, Icare!
Este cerul! Nu trebuie să ne apropiem de soare!

ICARUS SINE
E Helios! Mă cheamă către el! Vin, frate zeu, în zbor spre-a ta trăsură.

DAEDALUS
Întoarce-te, Icare!
Ferește-te de-a soarelui arsură!
Revino, fiule, căci vei pieri!

(Cei doi Icari, tatălui lor, însă,
n-au vrut să-i dea crezare!
Iar ceara de pe aripi se topi.
Icarus a căzut spre ape
Și nimicit a fost de Poseidon.
Daedalus, ajungând la mal,
Plângea un fiu ce n-avea să-l îngroape
Și blestema al Cretei abandon.)